Era cât pe ce să avem un spital nou, dar n-a fost să fie!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Nicolae SILADE

Licitația pentru construcția noului spital s-a anulat din cauza unor documente false. A spus-o chiar managerul acestui proiect. În vizita sa la spitalul din Lugoj, ministrul Alexandru Rafila a făcut o scurtă plimbare prin curtea unității medicale și a petrecut trei minute în holul de la Urgențe. Atât.

Dar nimeni nu s-a întrebat de ce a venit ministrul Rafila la Lugoj tocmai după ce licitația pentru construcția noului spital s-a anulat. Și, mai ales, nimeni nu s-a întrebat de ce de la această vizită importantă a lipsit tocmai managerul proiectului de construire a noului spital.

Că situația e încurcată rău se poate deduce și din opiniile liderilor politici locali, dar mai ales din cele ale lugojenilor, care nu mai cred în promisiunile actualei admnisitrații.

Iată, de pildă, ce spune Călin Dobra, șeful PSD Lugoj:

„Lugojul era cât pe ce să aibă un spital nou pentru oamenii săi. Dar, cel puțin pentru moment, rămâne cu unul care l-a șocat până și pe ministrul Sănătății. Acum, tot ce sperăm e să nu pierdem finanțarea. Acei 150 de milioane de euro, bani din PNRR, după ce licitația a fost anulată. E inadmisibil ca un om politic, fără minime cunoștințe de specialitate, să fie managerul acestui proiect, unul dintre cele mai importante pentru oraș. Și să eșueze atât de lamentabil! Ne-am săturat de experimentele ratate ale actualei administrații. Ne-am săturat de firmele de casă, care bagă orașul… în boală, la propriu. Ne-am săturat de indolență și „prietenii”. Avem nevoie de o echipă de specialiști, nu de amatori, și un strop de noroc!”, a scris Călin Dobra, pe pagina sa de Facebook.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.