Eliminarea pensiilor speciale a fost votată de Parlament

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Legea de eliminare a pensiilor speciale a fost adoptată marți, de Camera Deputaților, vizați fiind, printre alții, parlamentarii, judecătorii și procurorii, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, polițiștii, funcționarii publici cu statul special, funcționarii publici parlamentari. Militarii, sportivii, artiștii și jurnaliștii rămân cu pensii speciale. Orban vrea și recalcularea „pensiilor nesimțite” ale șefimii din Armată și Poliție:

„Șefimea și-a tras pensii nesimțite profitând de portițele lăsate în actul normativ și așa ne-am trezit cu pensii de 15.000, 20.000, care sunt o sfidare la adresa unui om care a muncit o viață”, a spus Ludovic Orban. Premierul a declarat că toate pensiile „nesimțite” vor fi tăiate, arătând că sunt categorii socio-profesionale care beneficiază de aceste pensii fără a avea drept. Legea mai trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial ca să înceapă să producă efecte. S-au eliminat astfel pensiile speciale pentru: parlamentari (indemnizație limită vârstă); judecători, procurori (pensie de serviciu); foștii Președinți ai României; primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene (indemnizație pentru limită de vârstă); judecătorii CCR (pensie de serviciu); membrii Curții de Conturi; avocatul Poporului; funcționarii publici parlamentari; corpul diplomatic și consular; personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertizare Criminalistice; personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă.

„Cea mai nesimțită pensie specială din România este în prezent de 77.000 de lei, pensia unui fost comandat de penitenciar în perioada comunistă. În 2017 era de 33.000 de lei. Îi rog pe cei care nu vor să vadă adevărul să încerce să urmărească măcar cifrele. Sunt nouă legi speciale care reglementează pensii speciale. Vă invităm astăzi stimați colegi să rupeți frăția cu pensiile speciale”,

a spus Florin Roman, liderul deputaților PNL. Numărul de beneficiari civili de pensii speciale era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Denisa GREGA

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.