E oficial! Comasarea Școlilor Nr.3 și Nr.4 a fost sistată de către Inspectoratul Școlar Timiș

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Alina Dana OLAR

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a hotărât: Școala Gimnazială Nr. 3 din Lugoj, una dintre cele mai vechi din Banat cu predare neîntreruptă în limba română, nu se va uni cu Școala Gimnazială Nr. 4.

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Timiș și-a dat avizul pentru sistarea procesului de reorganizare a rețelei școlare Lugoj, în sensul comasării Școlilor Gimnaziale Nr. 3 și Nr. 4 și menținerea rețelei școlare din anul școlar 2021-2022 și pentru anul școlar 2022-2023 (cu structurile existente în anul școlar 2021-2022).

Hotărârea Consiliului de Administrație al IȘJ Timiș a fost luată în urma referatului alcătuit de către Aura Danielescu, inspectorul școlar general al IȘJ Timiș, la câteva zile după ce Călin Dobra, președintele PSD Lugoj, a anunțat că această comasare, propusă de fostul primar al municipiului Lugoj, Claudiu Buciu, nu va mai avea loc.

Școala Gimnazială Nr. 3 din Lugoj are o istorie de peste 250 de ani și reprezintă un punct de reper obligatoriu pe traseul ce reconstituie istoria Unirii Banatului cu România, la 1 Decembrie 1918.Instituția a început să funcţioneze în anul 1759, într-o anexă a Bisericii Ortodoxe ridicată de comunitatea românească din oraş, fiind prima școală confesională ortodoxă românească.

Între anii 1768-1769, obercneazul Gavril Gurean a construit pe cheltuiala sa o clădire aparte, în care şcoala confesională şi-a deschis cursurile în anul 1770.

La școala de lângă monumentala Biserică Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj au deprins scrisul și cititul în limba maternă, și-au început drumul spre cunoaștere și în primul rând s-au definit ca români personalități ce se identifică astăzi cu istoria și cultura Banatului:  familia Bredicenilor – Coriolan, Caius și Tiberiu, istoricii Vasile Maniu și I.D.Suciu, avocatul George Dobrin, primul prefect român al județului Caraș-Severin după Unire,  politologul A.C. Popovici, muzicienii Filaret Barbu, Dimitrie Stan, Constantin Ursulescu, scriitorii Ion Popovici Bănățeanu și Victor Vlad Delamarina,  protopopul George Popovici (care a redactat și istoricul Memoriu privind integritatea Banatului prezentat în cadrul Conferinței de pace de la Paris).

Clădirea școlii a adăpostit și una dintre cele mai vechi biblioteci românești din Banat, precum și sediul diverselor asociații culturale care au păstrat viu spiritul românesc, fiind și locul unde Ioan Vidu, directorul școlii, organiza repetițiile vestitului cor ”Reuniunea română de cânt și muzică”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.