Constantin-T. STAN
Am privit și eu, cu o oarecare blazare, impasibil la maimuțărelile electorale de pe micul ecran sau videoclipurile postate cu vioiciune pe rețele, spectacolul caragialesc din preajma alegerilor.
De 35 de ani asist la ploaia de invective adresate oponentului politic (în absența unui dialog civilizat și constructiv), laudele de sine, rostite cu nerușinare, și minciunile împrăștiate cu nonșalanță și emfază.
Am obosit deja să mă implic în procesul electoral, iar de afiliere partinică, nici vorbă. Am publicat numeroase articole despre adevărații bărbați ai politicii din zona Lugojului, de diferite nuanțe și culori, dar cred că publicul contemporan se hrănește doar cu tabloide sau cu mesajele de pe rețele.
Lecturarea cu atenție a unui text scris mai cu meșteșug, de către oameni instruiți și educați, cu fraze întocmite după regulile clasice ale logicii și gramaticii, se pare că a devenit caducă, având darul să provoace dureri de cap.
Lejeritatea cu care loazele au trecut clasele după evenimentele din decembrie ’89 s-a constituit într-un adevărat atentat la sănătatea intelectuală și sufletească a nației.
Care sunt actualii noștri candidați la alegerile preziden-țiale după ce am stat la aceeași masă, timp de un deceniu, cu turnătorul Petrov (dovedit cu acte în regulă), apoi, spre tristețea neputincioasă și neproductivă a nației, cu urmașul lui Ferdinand (dar cu sânge săsesc, nu german)?
Să ne amintim, într-o paranteză, că cel din urmă, mare amator de case arătoase, călătorii și terenuri de golf, a fost idolul „populimii” (ca să-l parafrazez pe blajinul Adrian Năstase), dar și al autonumiților liberali, care s-au strecurat cu nesaț în cadrul unor poze, pe care le-au postat apoi, ca fotografii de profil, pe net.
Pentru alegerea celui din urmă s-a stat la coadă, oamenii s-au entuziasmat, iar un prieten IT-ist, căruia nu-i împăr-tășisem juvenilul entuziasm, a refuzat să-mi mai repare calculatorul din acest motiv.
Turnătorul Petrov, cu care ne-am procopsit tot pentru două cincinale, are meritul, între altele, de a fi îmbogățit lexicul limbii române cu termeni precum „găozar” și „zoaie”. Și în cazul său s-a stat la coadă. Omul părea „cool”, era aproape de popor și dorea să-i tragă pe mișei în țeapă chiar în Piața Revoluției din Capitală.
Dar care sunt personajele care defilează acum, îmbietor, în fața noastră? Să începem cu marele războinic Ciucă.
De o bună bucată de vreme, candidatul hălăduiește sub același acoperiș (ditamai Guvernul) cu Ciolacu, pe care-l înjură și-l spurcă fără menajamente ca pe cel mai mare rău din viața sa și a nației.
E ca și cum două cucoane de moravuri ușoare ar fi colege și vecine în același local cu felinar roșu, dar niciuna nu se îndură să se lepede de vechea și rău-famata colaboratoare. Se zăresc, își trimit bezele, mai sporovăiesc, dar când pleacă pe teren se bârfesc și se ocărăsc, pentru a fi pe placul clienților.
Jocul, care pare debil și pueril, conceput după ce social-democrații au refuzat să voteze o lege destinată unei persoane, pare perdant, dar mai știi?
Mai sunt încă mulțimi de naivi, dezinformați și debusolați, educați și cultivați pe rețelele sociale, care ar putea să achieseze la inepțiile eructate în spațiul public.
Avem și o blondă, care e capabilă să rostească fluent fraze, fără să îngaime ă-uri prelungi. Din păcate, reprezentanta partidului oamenilor deștepți, care lucrează la privat (cu un dispreț manifest la adresa bugetarilor), a păcătuit în tinerețe, neținându-se de școală, obținând note multe, dar din cele mărunte.
Arată bine ca doamnă, e prezentabilă la eventuale întâlniri oficiale, dar chestionată pe probleme de politică externă, de pildă, pe gurița sa ies bazaconii. Cu ea la cârmă, România ar putea deveni un stat în derivă.
Îl avem pe Ciolacu, perceput de rivalii politici, cu dispreț, drept „covrigar” și chiar comunist de viță veche. Să invoci comunismul după 35 de ani, când toți membrii și adepții au dispărut natural, e o imbecilitate și o mârlănie adresată credulilor și proștilor.
Mărturisesc că și eu am vândut, în tinerețe, produse precum mărar, spanac, pătrunjel și ardei gras, dar și iute. În paralel, mai citeam, frecventam școala și facultatea (când aveam câte un 9, era semnal de alarmă) și mai urmam câte un doctorat.
E bine să te pricepi la lucruri elevate, dar și la șaibă.
Ciolacu a absolvit bacalaureatul cu un cinstit 7 (care reprezenta ceva pe vremea aceea), dar, ceea ce poate părea surprinzător, se exprimă fluent, logic, fără dezacorduri, omul bazându-se și pe școala vieții.
Sunt oameni cu școală înaltă, vorbitori și de limbi străine, dar care nu se pricep să bată un cui.
Nefiind înregimentat și neavând vreun parti-pris politic, mai reflectez dacă o să particip, ca votant, la penibilul spectacol electoral. Dumnezeu cu mila pentru poporul român!
Lasă un răspuns