Dumitru Tomoni a fost ales vicepreședinte al Societății de Științe Istorice din România pentru al doilea mandat

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, s-au desfășurat la București lucrările Conferinței Naționale a Societății de Științe Istorice din România (SȘIR), sub genericul: „70 de ani de Istorie ”. Între cei peste 50 de participanți din cele peste 30 de filiale ale SȘIR, s-au aflat și reprezentanții filialei Timiș și Lugoj: Sorin Ionescu și Alina Covaci. În deschiderea conferinței au luat cuvântul pentru a adresa un mesaj de salut: prof.univ. dr. Ioan Opriș, prodecan al Facultății de Istorie (Universitatea din București),  academician Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, și Dorin Matei, redactor-șef al revistei „Magazin istoric”. A urmat prezentarea Raportului Biroului Național Executiv al SȘIR cu privire la mandatul 2015-2019, de către prof. Bogdan Murgescu, președintele SȘIR, și a Raportului Comisiei de Cenzori a SȘIR cu privire la activitatea financiară din aceeași perioadă, de către prof. Ana Manea, membru în Comisia de Cenzori.

S-a trecut apoi la dezbaterea și votarea propunerilor de modificare a Statutului SȘIR, urmate de alegerile pentru noua conducere a SȘIR: prof. univ. dr. Alexan-dru Barnea (București), președinte al Societății de Științe Istorice din România;  prof. univ. dr. Carol Căpiță (București), prim-vicepreședinte; prof. dr. Bogdan Teodorescu (București), secretar general; prof. dr. Angela Mihaela Bălan (București), secretar trezorier și vicepreședinți: conf. univ. dr. Andrei Florin Sora (București), prof. dr. Dumitru Tomoni (Făget), prof. dr. Dorina Nichifor (Tg. Jiu) și prof. dr. Dorin Stănescu (Ploiești). Membri ai Biroului Național Executiv al Societății de Științe Istorice din România: Valentin Maier (București), Mariana-Ioana Sechereș (Brașov), Sebastian-Dragoș Bun-ghez (Arad), Iulia-Cristina Bulacu (Constanța), Paul Dominte (Constanța), Gabriel Stan (Bucu-rești), Maria-Cristina Ilincuța (Câmpina).

Dumitru Tomoni, profesor de istorie la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget și președinte al filialei Lugoj al Societății de Științe Istorice din România, a fost ales vicepreședinte pentru al doilea mandat.

Dan TIMARU

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.