DragOstea, o premieră mult aşteptată

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Că Lugojul este foarte aproape de Reşiţa, din punct de vedere geografic (şi reciproca este valabilă), este un fapt arhicunoscut. Ceea ce se ştie poate mai puţin este faptul că ambele colective teatrale sunt tot atât de aproape şi sufleteşte. Ca o urmare firească a acestei apropieri, sunt şi spectacolele realizate cu o distribuţie comună sau  „schimb de reprezentaţii”. Premiera piesei „DragOstea” trebuia să aibă loc în 2 octombrie, însă, din motive obiective, a fost amânătă cu o săptămână.

Piesa este o „producţie” a teatrului privat „DA”, din Reşiţa, cu participarea „lugojencei”, conform unei mărturisiri fair-play, pe care o redau în totalitate:

„Teatrul Traian Grozăvescu Lugoj… aici este locul unde eu am debutat… atunci când nu aveam facultate, atunci când „acasă” uşile mi-au fost închise şi a „durut” rău, atunci când eram un copil de 20 de ani care îşi dorea măcar să „facă costume gratis pentru teatru”… aceşti OAMENI minunaţi m-au primit cu braţele deschise în sânul lor, fără niciun fel de răutăţi, temeri sau frustrări… începând de la draga mea prietenă Ileana Carmen Căprariu şi până la copiii de liceu… Pinochio şi minunatul teatru din Lugoj au însemnat „începutul” în teatru pentru mine… N-am să uit asta până când voi închide ochii… şi n-am să pot mulţumi îndeajuns niciodată acestei trupe minunate de teatru care înainte de a fi actori sunt OAMENI! Pentru mine scena din Lugoj e ORIGINEA mea, în încercarea de a deveni actor… undeva în spatele lui Pinochio e Teatrul „Traian Grozăvescu” Lugoj, e mândria că a existat cândva şi „a fost odată” o Zână bună…”

Poate că aţi intuit că e vorba de Andrada Samoilă, care a adaptat, cu multă inteligenţă şi pricepere, romanul scriitorului cehoslovac  Jan Otčenášek, intitulat „Romeo, Julieta şi întunericul”, reuşind un scenariu de zile mari. Şi, ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, ea a interpretat magistral rolul evreicii Esta. Regia a fost semnată de Dan Mirea, un actor foarte talentat, cu nişte ani buni petecuţi pe „scândură”, dar iată priceput şi într-ale regiei, domeniu în care este recunoscut deja ca un „recidivist înrăit”.

Deşi a preluat rolul nazistului Albert din mers, înlocuindu-l în ultima clipă pe Laurenţiu Lungu, gălăţeanul Andrei Ardeleanu s-a achitat foarte bine de rol, nelâsând deloc impresia că a fost „salvamarul” de serviciu, sau soluţia de avarie. Explicaţia? Una singură. Talentul care îi prisoseşte.

Intenţionat am lăsat la urmă pe „fenomenul” Maia Voronca, o actriţă adevărată, care vrea să pătrundă în „Cartea Recordurilor” pentru longevitatea de a juca teatru şi la vârsta foarte frumoasă, de 80 de ani, împliniţi de curând. Să-i dea Dumnezeu ani mulţi, cu sănătate, să o reîntâlnim pe scenă și la vârsta  de 100 de ani (care-om mai fi).

Ca să închei rotund cronicheta, am solicitat o părere avizată despre piesă. Bineînţeles că o puteam face numai cu un singur om. Şi acesta este Maia Voronca. Iată ce ne-a declarat marea doamnă a scenei lugojene:

„Cel mai tragic moment din istoria omenirii a fost, fără de tăgadă, exterminarea evreilor, holocaustul. Exterminarea în masă a evreilor şi uciderea pruncilor pe vremea lui Iisus le putem numi liniştit „Potopul Lumii” şi pot fi considerate două „momente negre” din istoria omenirii. Scenariul, foarte profund, o poveste de dragoste adevărată, inocentă, dar acest rol în care am fost distribuită este „unul din cele mai dragi”. Îi mulţumesc Andradei pentru scenariu, lui Dan Mirea  pentru încrederea acordată, luându-mă în distribuţie, şi publicului pentru că i-a plăcut interpretarea. Impresionant este finalul spectacolului şi al scenariului, prin faptul că toată lumea crede că va muri ea, Esta, evreica, şi de fapt moare el, soldatul neamţ, Albert. Esta rămâne cu o traumă, a cărei viaţă va fi macată de această întâmplare stupidă şi dramatică, povestind tuturor ce s-a întâmplat în acel holocaust.”

Publicul s-a comportat admirabil, răsplătind cu aplauze jocul de excepţie al celor trei actori, culminând cu finalul, atunci când aplauzele au mers la inimile şi sufletul lor.

Totuşi, s-a întâmplat ceva, care mie mi-a picat foarte greu. Nu ştiu cine trebuia să o facă, dar la o premieră să nu li se ofere actorilor măcar un buchet de flori (și nu vorbim de un coş mare cu un aranjament floral deosebit), mai ales că erau două doamne de valoare ale scenei româneşti, mi se pare regretabil.

Mircea ANGHEL

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.