Consultații gratuite pentru tratarea acneei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Conform medicilor, aproximativ 90 % din populație este afectată la un moment dat de acnee, iar majoritatea dintre cei care au acnee în prezent sau au avut în trecut sunt preocupați de aspectul tenului lor și de riscul apariției celor mai urâte complicații, cicatricile post acneice. Acneea obișnuită este cea mai frecventă în rândul tinerilor, a adolescenților. Aceasta debutează la pubertate dar se poate întâlni și la vârsta adultă. Ceea ce trebuie să știe cei care suferă de acnee este că acestă afecțiune este perfect curabilă, dacă se respectă anumite indicații și scheme terapeutice stabilite de medicul dermatolog. În acest sens, Spitalul din Lugoj a demarat o campanie gratuită pentru evaluarea și tratarea acneei, împreună cu o companie de produse cosmetice.

 “Pentru aceasta La Roche Posay a lansat în orașul nostru o campanie care are rolul de a sensibiliza populația asupra incidenței crescânde a acestei boli, asupra modului de manifestare, pentru că tipurile de acnee variază, de asemenea și gradul de severitate a acesteia, asupra modului de prevenție, dar și asupra modului de a trata acneea într-un mod profesionist. În Lugoj campania se desfășoară în ambulatoriu de specialitate de dermato-venrologie, din cadrul Spitalului Municipal, programările se fac în prealabil telefonic, la numărul de telefon afișat pe site, pe pagina mea de facebook, dar și pe pagina de facebook La Roche Posay”,

a declarat dr. Stela Fulgu-Rațiu, medic dermatolog.

 Cei aproximativ 10 pacienți câți au fost încriși pentru ziua de 15 octombrie, dar și cei care au venit fără să anunțe în prealabil, au fost sfătuiți despre cum să țină un regim alimentar, cum să se țină de tratamentul pe care îl prescrie medicul și la finalul ședinței gratuite au beneficiat și de o surpriză din partea organizatorilor.

Campania gratuită va continua și marțea viitoare, dar și în ultima marți din luna octombrie.

Alina DAMIAN

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.