Dragi locuitori ai Comunei Belinț,

Share Button

Eu, Laurențiu Tîrziu, candidat pentru funcția de primar al Comunei Belinț, vin în fața dumneavoastră împreună cu echipa PNL Belinț. Sunt oameni de caracter și sunt mândru că îi am alături.

Viitori consilieri locali, candidați din partea PNL Belinț, ne bucurăm că am reușit să ajungem în această campanie electorală în fiecare localitate din comună și în fiecare casă: Babșa – Gruni – Chizătau – Belinț.

Echipa mea serioasă este alcătuită din oameni gospodari, care au realizat și au demonstrat în gospodăriile proprii, în mediul antreprenorial, la locurile de muncă din diferite domenii de activitate (învățământ, medicină, agricultură, mediul antreprenorial ), unii dintre noi cu experiență în atragerea și obținerea de Fonduri Europene, dovezi reale cu proiecte implementate în viața privată.

Noi suntem pregătiți și considerăm că avem maturitatea necesară să administrăm nevoile unei comunități în funcție de priorități.

Ceea ce vă pot garanta sunt principiile care m-au condus până la vârsta de 33 de ani: să am o soție cu care mi-am unit destinele acum 10 ani, Bunul Dumnezeu ne-a înzestrat cu un băiețel acum 7 ani, să intru în mediul antreprenorial prin accesarea unui proiect pe Fonduri Europene „Tânărul Fermier”, acum 5 ani, în paralel am deschis două aprozare în Municipiul Lugoj, unul acum 3 ani și cel de-al doilea acum 5 luni și împreună cu soția am implementat cel de-al doilea proiect pe Fonduri Europene: un salon de coafură și machiaj.

Eu sunt un om de cuvânt și vreau vin în fața dumneavoastră cu fapte, nu cu vorbe!

Așa vreau rămân: un om de cuvânt!

În cei 5 ani de administrație din viața mea personală și în cei 10 de familie și după terminarea facultății și a masteratului, dacă nu aveam viziune, strategie, seriozitate, implicare, muncă în echipă (cu familia), drag de ceea ce fac zi de zi și multă, multă muncă, nu aveam aceste rezultate personale.

Dacă voi beneficia împreună cu Echipa de Consilieri PNL Belinț de încrederea dumneavoastră, prin votul din data de 27 septembrie, vom merge pe aceleași principii și cu siguranță vom avea rezultate de care să fim cu toții mândri că locuim în Comuna Belinț.

În încheiere, vreau să mulțumesc fiecărei familii în parte pentru primirea călduroasă de care am beneficiat din partea dumneavoastră și ne dorim ca din data de 28 septembrie să vă răsplătim printr-o atitudine la fel de călduroasă atunci când veniți la primărie pentru rezolvarea problemelor.

Mulțumesc și colegilor care mi-au dat încredere și cu care am început acest parcurs, dar în special vreau să mulțumesc celor care au venit pe parcurs în această campanie, au rămas lângă mine, au crezut și cred în potențialul meu și meritul de a ajunge să administrăm nevoile și strategia de dezvoltare a Comunei Belinț.

Administrația nu este o joacă!

Eu, Laurențiu Tîrziu, candidat pentru funcția de primar din partea PNL, și Echipa Mea la Consiliul Local Belinț din partea PNL Belinț, suntem pe buletinul de vot la poziția nr 5.

Duminică, în data de 27 septembrie, noi vă așteptăm la vot! Doamne ajută!

Cu deosebit respect,

Laurențiu Tîrziu și echipa PNL Belinț

508

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.