Preşedintele american, Donald Trump, a semnat vineri planul de relansare în valoare de 2.000 de miliarde de dolari adoptat de Congres pentru a sprijini prima economie mondială, sufocată de noul coronavirus, scrie AFP.
„Am fost loviţi de un duşman invizibil şi am fost loviţi dur”, a declarat Donald Trump la Casa Albă în cursul ceremoniei de semnare.
Liderul administraţiei de la Washington a prezis încă o dată revenirea economică „spectaculoasă” a Statelor Unite după ce lupta împotriva virusului se va încheia.
Planul prevede ajutoare distribuite direct americanilor, aproape 400 de miliarde de dolari asistenţă pentru întreprinderile mici şi 500 de miliarde de dolari în sprijinul companiilor mari, care vor fi monitorizate de un controlor general, 100 de miliarde de dolari sunt destinate spitalelor şi 30 de miliarde de dolari sunt alocaţi pentru finanţarea cercetărilor privind vaccinurile şi tratamentele pentru Covid-19. Sume consistente sunt alocate şi sectorului aerian, inclusiv de transport marfă.
„Acest plan va reprezenta cel mai mare program de ajutor din istoria Statelor Unite destinat economiei reale (…). Avem nevoie urgent de această lege pentru a întări economia, a injecta lichidități și a stabiliza piețele financiare pentru a traversa această perioadă dificilă”,
a declarat consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow.
Lasă un răspuns