Dobânzile cresc, leul rezistă. Indicii ROBOR și-au încetinit creșterea

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Dobânzile cresc, leul rezistă

Cursul euro a continuat să fie stabil în perioada analizată, cu excepția unei ușoare presiuni apărute la finalul ei. În piața monetară, nivelul indicilor ROBOR și-a menținut direcția ascendentă, la valori care se mai înregistrau în ianuarie – februarie 2013.

Cursul euro a fluctuat între 4,9417 lei, minimul ultimei luni și o săptămână, și 4,9472 lei, pentru ca media de lunea aceasta să fie stabilită la 4,9438 lei, într-o ședință în care transferurile s-au efectuat în culoarul 4,941 – 4,946 lei.

Leul a dovedit soliditate în ciuda presiunilor apărute în regiune, după ce guvernul de la Budapesta a anunțat că va obliga companiile din domeniul bancar, al telecomunicațiilor, al asigurărilor cât și a celor din sectorul energetic sau al marilor lanțuri de magazine, să plătească la bugetul de stat o mare parte din profiturile lor, măsură care a provocat deprecierea forintului cu peste 2%.

Membrii CFA România anticipează o evoluție depreciativă a leului în următoarele luni. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de șase luni este de 5,0048 lei/euro. Pentru orizontul de 12 luni valoarea medie anticipată a cursului este 5,0584 lei/euro.

Creșterea inflației, care ar urma să atingă conform BNR un vârf de 14,2% în iunie, a impus un șir de majorări ale dobânzii de politică monetară, care a urcat în mai la 3,75% și se așteaptă o nouă creștere a ei de până la un punct procentual, la ședința din 6 iulie.

Cu toate acestea în ultimul Raport asupra inflației, banca centrală atrage atenția că nu este de acord cu o creștere puternică a ratei de referință, deoarece o astfel de politică ar fi „nu doar ineficace, ci chiar contraproductiv, întrucât ar provoca pierderi ample activităţii economice“.

La sfârșitul perioadei, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,95%, valoare stabilită vinerea trecută. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6,08 la 6,11%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 6,29 la 6,30%.

Euro se tranzacționa lunea aceasta în culoarul 1,0726 – 1,0781 dolari față de 1,0558 dolari la începutul perioadei. Aceasta a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,6322 lei, la începutul săptămânii trecute, la 4,5912 lei, lunea aceasta

Declinul dolarului este provocat de creșterea apetitului pentru risc, de publicarea unor date economice încurajatoare la nivel global dar și de posibilitatea ca Rezerva Federală să încetinească ritmul de majorare a dobânzii de politică monetară. Măsura este necesară după ce a fost publicată informația că PIB-ul Statelor Unite a scăzut în primul trimestru cu un ritm anual de 1,5%.

Acestea au făcut ca indexul dolarului față de principalele șase valute majore să înregistreze prima scăderea lunară de la începutul anului.

Cursul francului elvețian a fluctuat între 4,7889 și 4,8107 lei iar cel al lirei sterline a scăzut de la 5,8254 la 5,7676 lei și a încheiat perioada la 5,8074 lei.

Deprecierea monedei americane și menținerea unciei în culoarul 1.855 – 1.863 dolari au dus la scăderea prețului gramului de aur de la 275,5597 la 274,1984 lei.

Lunea aceasta, bitcoin recupera din pierderile suferite la sfârșitul săptămânii trecute, când s-a apropiat de 28.000 dolari, și se tranzacționa între 29.290 și 30.887 dolari iar ether urca la 1.805 – 1.917 dolari, după scăderea de vineri la aproape 1.700 dolari. (Analiza cuprinde perioada 23 – 27 mai)

Indicii ROBOR și-au încetinit creșterea

După scăderea de joia trecută la 4,9417 lei, minimul ultimei luni și jumătate, euro a reînceput să crească, iar media de la începutul acestei săptămâni a urcat de la 4,9429 la 4,9438 lei, iar transferurile se efectuau în culoarul 4,941 – 4,946 lei. În cursul dimineții, înainte de deschiderea pieței locale, cotația euro a crescut în Asia la 4,955 lei.

Dobânzile interbancare și-au încetinit creșterea, dar se mențin la valori care au mai fost atinse în ianuarie – februarie 2013.

Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la valoare calculată vineri de 5,95%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6,11 la 6,12%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 6,30 la 6,31%.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,0726 – 1,0781 dolari, în ușoară creștere față de vinerea trecută, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,6098 la 4,5912 lei.

Declinul dolarului este provocat de creșterea apetitului pentru risc, de publicarea unor date economice încurajatoare la nivel global dar și de posibilitatea ca Rezerva Federală să încetinească ritmul de majorare a dobânzii de politică monetară. Acestea au făcut ca indexul dolarului față de principalele șase valute majore să înregistreze prima scăderea lunară de la începutul anului.

Media monedei elvețiene a scăzut de la 4,8066 la 4,7958 lei, urmare a deprecierii sale până la 1,034 franci/euro, iar cursul lirei sterline a fost stabilită la 4,8074 lei, față de 5,8083 lei, vinerea trecută.

Deprecierea monedei americane și menținerea metalului galben în culoarul 1.855 – 1.863 dolari/uncie au dus la scăderea prețului gramului de aur de la 275,5597 la 274,1984 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 393,01 forinți/euro iar a celei poloneze s-a apreciat la 4,5869 lei.

Bitcoin recupera din pierderile suferite la sfârșitul săptămânii trecute și se tranzacționa între 29.290 și 30.887 dolari iar ether urca la 1.805 – 1.917 dolari, după scăderea de vineri la aproape 1.700 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Radu GEORGESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.