Leul s-a depreciat marți față de principalele valute, evoluție provocată de creșterea monedei americane, care determină ieșiri de pe activele considerate riscante.
Cursul euro a crescut la 4,9696 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,966 – 4,971 lei.
Piața monetară a rămas stabilă, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%, valoare stabilită în urmă cu circa o lună și jumătate. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,50% iar cel la 12 luni la 6,63%.
Trezoreria s-a împrumutat luni cu 728,5 milioane lei, peste valoarea inițială de 700 milioane lei, printr-o emisiune de titluri cu scadența mai 2027, la un randament mediu de 6,49%, și cu 1,15 miliarde lei, printr-o emisiune de obligațiuni scadente în octombrie 2033 care a avut o valoare inițială de 700 milioane lei, la un randament mediu de 6,90%.
Soliditatea economiei Statelor Unite și anunțul făcut de Rezerva Federală că va opera o încă o majorare a dobânzii de referință, după ce a decis miercurea trecută menținerea la 5,25 – 5,50%, au apreciat moneda americană față de un coș al principalelor valute iar Indexul Dolarului a atins maximul ultimelor 11 luni.
Euro a scăzut marți la 1,0569 – 1,0604 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,6717 la 4,6874 lei. Scăderea euro nu a fost evitată în ciuda faptului că preşedinta BCE, Christine Lagarde, a afirmat luni că dobânda de referință va fi menținută la valori ridicate până când inflația va reveni la 2%, în ciuda evoluției negative a economiei zonei euro.
Media francului elvețian a crescut la 5,14 lei iar cea a lirei sterline la 5,7148 lei.
Aprecierea monedei americane a limitat scăderea prețului gramului de aur la 288,2732 lei, în ciuda deprecierii metalului galben la 1.910 – 1.917 dolari.
În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 389,66 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6077 zloți/euro.
Bitcoin a testat luni scăderea sub pragul de 26.000 dolari, dar a revenit apoi la 26.194 – 26.392 dolari. Ether fluctua în culoarul 1.586 – 1.596 dolari.
Lasă un răspuns