De la Lugoj la Oradea și înapoi

>

Augustin BERCEAN

Am vizitat zilele trecute municipiul Oradea. Un oraș care ar trebui să fie o „lecție” pentru mulți edili. E adevărat, principala atracție a orașului o reprezintă clădirile istorice din centru, toate „moștenite” dintr-o perioadă în care România se învecina la nord-vest cu acest oraș.

Deși e greu să compari două orașe de dimensiuni sensibil diferite, nu am avut cum să nu mă gândesc la cum ar fi putut arăta și municipiul Lugoj.

Și la noi, aproximativ toate clădirile emblematice din oraș au fost construite cam în aceeași perioadă. O perioadă când și noi ne învecinam la vest cu România. Dar uite unde este Oradea în ziua de azi și unde am ajuns noi…

Nici nu știu dacă să continui să laud Oradea sau să deplâng halul în care a ajuns Lugojul. Am plecat spre Oradea când internetul era „bombardat” cu poze în care câteva găini stăpâneau fostul „Corso” al orașului. Plimbându-mă prin superbul centru al Oradiei, nu am putut să nu mă gândesc cum arată acum Lugojul…

Nu o să dau vina doar pe actuala administrație că nu suntem, ca oraș, ceea ce puteam fi, deși și ea își are, din plin, partea ei de vină. Dezastrul în care ne aflăm „aparține” multor edili, chiar și celor care ne-au „păstorit” înainte de 1989.

Toate administrațiile din ultimii foarte mulți ani, fără nicio excepție, au pus serios umărul ca Lugojul să arate în halul din ziua de azi. Din lăudatul mic oraș cochet, fostă „Capitală spirituală și culturală a Banatului”, urbea a ajuns o ruină.

Cu câteva săptămâni în urmă am rămas siderat când o persoană (acum ajunsă oarecare) certa în mediul online cetățenii care își doreau ca lucrarea începută de mai bine de trei ani din Centrul orașului să fie finalizată. Să avem un Centru „frumos și curat”, cereau ei.

Acea persoană se întreba la un moment dat, cu ceva urme filozofice în gândire, „ce e mai important pentru Lugoj, un Spital Nou sau un Centru unde să te plimbi?” „Amândouă, stimabile”, i-aș fi răspuns eu, dacă am mai fi fost prieteni măcar pe acea rețea de socializare. „Amândouă, în egală măsură!”.

NU poți administra eficient un întreg oraș, când îți alegi priorități de genul: „Pasajul de pe Buziașului”, „periferia întâi” sau „Spitalul cel nou”. Un oraș NU are o prioritate. TOATE nevoile unui oraș sunt prioritare. Nu poți ignora o gură de canal spartă din fața casei unui contribuabil, pentru că tu te concentrezi doar la proiectul „Spital nou”. E bine că acel proiect există, nimic de zis, dar el ar trebui să facă parte dintr-un întreg administrativ și nu o prioritate a lui.

Am fost plecat pentru câteva zile în Oradea pentru că mi-am dorit să mă pot plimba seara pe falezele orașului, să admir, ziua și noaptea, un Centru superb, să ascult muzică cântată la un pian într-un parc oarecare, să vizitez un Muzeu de „Art Nouveau”, aflat într-o clădire achiziționată de Primărie și nu retrocedată unor oarecare, și să-mi îmi duc copilul să se relaxeze într-o Bază de agrement, cu piscine și tobogane.

Oare nu puteam să fi avut toate acestea și la Lugoj? Dar uite, nu le avem.

Parcă am fi blestemați, nu alta…


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.