Bătrânețea este, cu siguranță, una dintre cele mai sensibile perioade din viața unui om, ea putând aduce cu sine mai multe riscuri pentru sănătate. Totodată, provocările pe care le întâmpină seniorii pot afecta serios ritmul cotidian și starea psiho-emoțională ale acestora: pierderea partenerului de viață, ieșirea din câmpul muncii și, astfel, limitarea interacțiunilor cu ceilalți, aflarea unui diagnostic neplăcut sunt doar câteva dintre ele.
În acest context, îngrijirile de geriatrie și gerontologie vin în sprijinul seniorilor cu vârsta de peste 65 de ani și le oferă acestora șansa la o viață demnă, din care nu lipsesc nici serviciile medicale, nici interacțiunile cu persoane de vârste apropiate.
Astfel, cazarea într-un centru specializat în îngrijirea vârstnicilor este o opțiune ce merită luată în considerare atât de cei care se confruntă cu diferite afecțiuni, cât și de cei care vor să prevină apariția bolilor comune bătrâneții.
Ce presupune, de fapt, geriatria?
Ramură a medicinei care se ocupă cu îngrijirea persoanelor în vârstă, geriatria constă în acordarea de servicii medicale pentru diferite boli cronice, dar și în prevenirea anumitor probleme de sănătate. Serviciile medicale de geriatrie sunt oferite de echipe multidisciplinare, formate din medici generaliști, medici specialiști, asistente, infirmiere, fizioterapeuți, kinetoterapeuți, asistenți sociali, psihologi, psihiatri și nu numai.
Concret, cum îi ajută pe seniori serviciile de geriatrie?
Pentru a înțelege mai bine rolul esențial al serviciilor de îngrijiri specializate, este necesar să tratăm separat cele două aspecte, anterior amintite, ale geriatriei: tratarea anumitor afecțiuni, respectiv prevenirea bolilor care pot apărea mai ales în perioada bătrâneții.
Servicii de geriatrie pentru diferite boli cronice
După cum am spus, bătrânețea poate prezenta mai multe riscuri pentru sănătate: fizică și psihică deopotrivă. Cancerul, afecțiunile cardiovasculare, artrita, demența, afecțiunile renale, diabetul se numără, potrivit statisticilor, printre bolile comune bătrâneții. Ele pot avea un impact major asupra calității vieții pacienților: de exemplu, un pacient diagnosticat cu Alzheimer, forma cea mai frecventă de demență, poate ajunge în stadiul în care devine complet dependent de ajutorul persoanelor din jurul său chiar și când vine vorba de îndeplinirea celor mai simple sarcini cotidiene, așa cum e hrănirea sau igiena personală.
Chiar dacă aceste afecțiuni sunt incurabile, serviciile oferite de un centru de îngrijire geriatrică pot încetini ritmul evoluției lor și pot îmbunătăți semnificativ starea pacienților. În plus, persoanele dependente de ajutor, precum cele care se pot deplasa doar în scaune cu rotile, beneficiază de sprijin permanent, 24/7. Asistența medicală permanentă, planul alimentar personalizat, planul de activități fizice recomandat în funcție de nevoi și afecțiune au, la rândul lor, un rol esențial în creșterea calității vieții.
Demne de menționat sunt și serviciile de psihoterapie, care îmbunătățesc starea psiho-emoțională a vârstnicilor, ajutându-i să-și privească boala și provocările pe care le întâmpină dintr-o nouă perspectivă.
Servicii de geriatrie pentru prevenirea anumitor afecțiuni
După cum probabil știm cu toții, stilul de viață echilibrat, armonios este principala metodă de prevenție a numeroaselor afecțiuni. De pildă, diabetul și afecțiunile cardiovasculare pot fi prevenite printr-un stil alimentar sănătos, bogat în fructe și vitamine, prin activitate fizică regulată, prin odihnă suficientă.
De asemenea, depresia și, în general, tulburările psiho-emoționale pot fi prevenite prin interacțiuni de calitate cu ceilalți, prin activități sociale și recreative, prin ședințe de psihoterapie unde pacienții pot vorbi deschis despre lucrurile pe care le simt.
Concluzie
Indiferent că este vorba despre persoane cu boli cronice, despre persoane sănătoase, care vor să aibă mai multă grijă de starea lor fizică și psihică, despre pacienți care se pot descurca singuri sau despre cei care, din cauza vârstei sau a unei anumite afecțiuni, devin dependenți de cei din jur, un centru de geriatrie le oferă acestora servicii medicale adecvate, condiții premium de cazare, oportunități diversificate de petrecere a timpului liber și nu numai. Adică, în mai puține cuvinte, șansa de a avea parte de o bătrânețe demnă.
Lasă un răspuns