Zoltan VARGA
Daniela Marcu este un nume binecunoscut în viața culturală a Lugojului, pasiunea ei pentru artele frumoase materializându-se atât prin colaborările sale în domeniul designului grafic cât și în muzică. Cu doi ani în urmă, artista a avut parte de o expoziție personală la Casa Bredicenilor, iar pasiunea ei pentru muzică s-a născut din mediul în care a crescut.
„Deși nu credeam că aș fi moștenit pe cineva din familie, știu că fratele meu a studiat chitara, iar bunica mea a cântat romanțe în tinerețe. Totuși, cred că pasiunea vine mai mult din mediul în care am crescut, mereu înconjurată de muzică la pick-up, radio și TV. Pot spune că fac parte din generația care a prins diferite tehnologii de la Walkman, la CD player și mp3 player. Prima mea apariție pe scenă, în cadrul unei formații, a fost în anul 2006 la Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” din Lugoj. La vremea respectivă eram elevă și făceam parte din formația Școlii de Arte din Lugoj, în care cântam la orgă“,
spune artista care este licențiată în arte vizuale a Facultății de Design din cadrul Universității Tibiscus din Timișoara.
După o serie de concerte susținute în diverse proiecte muzicale, Daniela Marcu a intrat în 2016 în componența trupei lugojene SpringTime Band, cu care a urcat pe scenele unor evenimente din vestul țării și din Ungaria, iar una din piesele la care a scris versurile s-a regăsit pe albumul „Un cântec promis“ al trupei Rockabil.
„Springtime Band este un proiect muzical, care a luat naștere la inițiativa lui Valentin Ivănescu (Rockabil) în anul 2016. Cristi Veţan (MIST) este cel care a „strâns” membrii trupei. Eu mai cântasem alături de Cristi în numeroase proiecte muzicale până atunci, dar el a venit cu propunerea de a cânta și alături de Vali. Inițial am cantat la cajon, iar ulterior am trecut la clape, atunci când în trupă a venit la tobe Petre Prisăcaru. Deși a fost o trupă bazată pe coveruri, în cadrul Springtime Band a luat naștere și prima compoziție proprie „De catifea” (muzica: Valentin Ivănescu, versuri: Daniela Marcu), piesă care, ulterior, a fost finalizată de trupa Rockabil și inclusă pe albumul „Un cântec promis”. Din punct de vedere muzical, pot spune că am avut ocazia să cânt cu numerosi artiști din zonă, atât în puburi, cât și pe scene mari și festivaluri în Lugoj, Timișoara, Arad, Caransebeș, Reșița, Szecsard – Ungaria. Dacă stau să mă gândesc bine, după atația ani, îmi este foarte greu să spun care au fost cele mai reușite concerte, dar cred că totul a despins de ceea ce am transmis publicului. Un concert reușit este atunci când publicul este mulțumit, fie că pe scenă a fost o trupă sau un duo“,
spune Daniela Marcu.
Și fiindcă adeseori artele frumoase se întrepătrund într-un mod cât se poate de creativ, Daniela reușește să combine cât se poate de fericit designul grafic cu muzica.
„Sunt licențiată în arte vizuale, domeniul «arte plastice decorative și design». Meseria, dacă îi pot spune aşa, se îmbină perfect cu muzica. Ambele sunt ramuri ale artelor. Să nu uităm că Picasso a spus: «Pentru a desena trebuie să închizi ochii și să cânți». Nu m-aş vedea făcând altceva și nu cred că există ceva mai frumos decât creația, oricum am lua-o. Domeniul designului este foarte vast, iar ca freelancer am avut colaborări și cu artiști din alte țări pentru coperţi de discuri. Pe plan local însă, unul dintre cele mai recente proiecte a fost albumul trupei Rockabil – „Un cântec promis”. Am avut plăcerea de a face materiale publicitare pentru instituții, asociații, festivaluri, dar și concerte susținute de: Nicu Alifantis, Vasile Șeicaru, Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Rockabil, Marius Bațu, Mircea Vintilă, Aura Twarowska, Magda Puskaș, Walter Ghicolescu, Dinu Olărașu, Cristian Buică, Emeric Imre și alții“,
spune ea.
Un alt proiect dedicat artelor frumoase din Lugoj este asociația Fusion of Arts, în cadrul căruia melomanii din acest oraș au parte de o sumedenie de activități culturale. „Asociatia FOA – Fusion of Arts din Lugoj este un ONG. A fost înfințată în anul 2015 și este formată dintr-o echipă de profesori și artiști din domenii diferite. FOA susține diverse cursuri (chitară, pian, canto și cor, arte vizuale, limbi străine, coregrafie, teatru), festivaluri, spectacole culturale, expoziții, conferințe și workshop-uri, lansări de carte, tabere și alte evenimente non-formale. În anul 2019, FOA a luat premiul pentru domeniul social în cadrul Galei Premiilor Lugojene.Sunt colaborator al asociației, iar din punct de vedere profesional, am fost implicată de la început pe partea grafică și am colaborat în aproape toate evenimentele organizate. M-am ocupat de imaginea FOA, de materialele tipărite, de website și de o parte din activitățile promovate online. Pe lângă partea grafică, până în acest an inclusiv, am predat și în cadrul secției de pian“,
spune Daniela Marcu.
Am fost curioși să aflăm cum trece artista lugojeancă prin perioada de autoizolare și cum crede că va arăta lumea „după“ criza generată de Covid 19.
„Lumea poate se va schimba, dar oamenii mai puțin. Ce poate fi mai frumos în „autoizolare” decât să asculți muzică, să citești, să pictezi, să te uiți la un spectacol sau la un concert… deci pot spune că mă afectează foarte tare, într-un mod foarte plăcut. După „criză” va fi încă nevoie de artă, posibil chiar mai multă, pentru că arta vindecă. Arta nu moare niciodată, ci se tranformă. Ea va dispărea doar atunci când oamenii vor avea sufletul secat. Vor apărea curente artistice noi și vizionari așa cum s-a întâmplat întotdeauna. Pot doar să sper că va urma ce este mai bun“,
spune Daniela Marcu.
(sursa)
Lasă un răspuns