Daniel Gabriel Olariu a participat la conferinţa AFRA & ASA, din Scottsdale, Arizona

>

În perioada 24 si 26 iunie 2018, a avut loc la Scottsdale, în Arizona, conferinţa anuală AFRA & ASA, două asociaţii mondiale ale companiilor care se ocupă cu dezmembrarea avioanelor scoase din uz şi cu vânzarea pieselor rezultate. Cele două asociaţii profesionale AFRA şi ASA, cu sediul în Washington DC, au membri din întreaga lume.

La lucrările Conferinței a participat și Daniel Gabriel Olariu, director al companiei Oneiric Solutions, care din toamna acestui an va deschide pe Aeroportul din Caransebeş un centru de dezmembrare de avioane scoase din uz şi de vânzare a pieselor rezultate.

„Conferinţa anuală AFRA & ASA reunește reprezentanţi ai companiilor membre, ai companiilor producătoare de avioane, precum şi ai asociaţiei de transport în aviaţie IATA. Societatea Oneiric Solutions SRL, pe care o reprezint, a devenit membru al AFRA în martie 2018 şi se află în procedură de acreditare internaţională. Roy Resto, consultantul angajat de Oneiric Solution pentru dezvoltarea centrului de la Caransebeş, a fost principalul vorbitor la cele două sesiuni. De alftfel, domnia sa este angajat de cele două asociaţii profesionale să scrie manualele de bune practici în această industrie. După cum se poate observa, lucrăm cu cei mai buni specialiști în domeniu!”, a declarat Daniel Gabriel Olariu, omul de afaceri lugojean.

Nicolae SILADE


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6940 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.