Cupa Max Ausnit, cel mai important concurs de ciclism

Cel mai important concurs de ciclism din vestul țării, Cupa Max Ausnit, se desfășoară în 19 septembrie 2020, în zona Lacului Surduc. Traseul are lungimea de 91 km cu 1200 m diferență de nivel.

„Împreună cu Steven am început, cu 9 ani în urmă, competiţia de ciclism pe asfalt «Cupa Max Ausnit», în memoria lui Max Ausnit, dar, din păcate, asociatul meu Steven Ausnit a plecat şi el la cele veşnice, anul trecut, în luna noiembrie, iar anul acesta organizăm această ediţie în memoria lui Steven, care a fost şi rămâne pentru noi un mare antreprenor, luptător pentru sport, pentru promovarea sportului şi promovarea valorilor în România. Din cauza situaţiei sanitare cursa a fost amânată, trebuia să se ţină în 2-3 august. Au anunţat că vin toţi membrii familiei lui Steven, de la New York, însă din cauza condiţiilor sanitare am fost nevoiţi să amânăm şi chiar şi aşa cei din familie nu pot să participe, deoarece SUA este pe lista roşie şi orice turist din America trebuie să stea două săptămâni în carantină. Anul acesta ei vor fi cu noi doar cu gândul şi cu sufletul alături de noi. Continuăm să ţinem această cursă, chiar dacă Steven nu mai este printre noi, premiile sunt la fel, din partea familiei Ausnit şi la fel ca şi până acum participarea este gratuită. Sigur, din cauza condiţiilor deosebite am fost nevoiţi să schimbăm puţin traseul. Anul acesta se va porni de la Primăria Fârdea şi toată acţiunea se va desfăşura în zona lacului Surduc. Rămâne în memoria noastră Steven şi tot ce a făcut familia Ausnit pentru România”,

a declarat omul de afaceri Gabriel Olariu, cel care a iniţiat această competiţie. Programul: Vineri, 18 septembrie (16-20): Ridicarea pachetului de start – Precept Ministries România; Sâmbătă, 19 septembrie (8-10): Ridicarea pachetului de start – Precept Ministries România; 10:30 Ședința tehnică – Primăria Fârdea; 11 START – Primăria Fârdea; 12:15 Sosirea primilor concurenţi; 16 Festivitatea de premiere – Precept Ministries România.

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.