Cum se va calcula și cât va costa noua rovinietă

Taxa de rovinietă nu se va schimba pentru autoturisme, spune ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Traficul greu trebuie taxat însă altfel, după distanță si nu după timp, susține ministrul, care avansează ca temen de finalizare pentru „o nouă taxare corectă” finalul lui 2023.

„Cei care folosesc mai mult drumul trebuie să plătească mai mult. Nu vrem să lovim în transportatori. Vom gândi o taxare pe distanță și nu pe timp, iar asta ar putea să însemne chiar sume mai mici pentru anumiți transportatori. Vom avea în vedere poluarea, distrugerea drumurilor așa încât să avem o taxă cât mai echitabilă”, a spus Drulă la Digi 24.
„În aproape toată Europa, în 23 din 27 de state membre, se taxează folosirea reţelelor de drumuri naţionale, de autostrăzi ale ţărilor respective, nu pe timp ca în România, unde cumpărăm o rovinietă valabilă o zi, o săptămână, o lună, un an, ci pe distanţa parcursă… Aşa este şi în Austria, pentru maşini mici se plăteşte vigneta austriacă în funcţie de timp, iar traficul greu plăteşte pe distanţă parcursă. Sunt diverse metode şi sisteme, unele implică un sistem montat la bordul camionului, altele sunt bazate pe camere care recunosc numărul de înmatriculare. Fiecare ţară foloseşte un sistem diferit”, a explicat Drulă.

Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6890 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.