Cum să îți alegi o meserie bine plătită, dar care să te reprezinte?

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Cei care își caută un job nou, fie că se află la început de drum, fie că vor să se reprofileze, se văd puși în fața unei alegeri grele – jobul trebuie să fie bine plătit, dar trebuie să îi și reprezinte. Aici încep de fapt problemele, pentru că foarte multe persoane aleg doar primul criteriu și anume salariul potențial, uitând de ceea ce îi face cu adevărat să se simtă împliniți și fericiți, iar la final, atunci când obțin jobul descoperă că nu sunt deloc încântați de activitatea pe care o fac sau că se plictisesc rapid și nu se simt împliniți.

Dacă ești interesat de domenii care sunt bine remunerate, poți intra pe joburi bine plătite unei vei vedea mai multe sugestii. După ce le citești, nu uita de sfaturile noastre de mai jos, care te vor ajuta să selectezi un job care să te și reprezinte și care să te facă fericit pentru mult timp.

Gândește-te la un job care te poate face fericit și acum și peste 10 ani

Odată ce ți-ai ales un domeniu în care să lucrezi, acesta va rămâne, în mod ideal, pentru toată viața. Gândește-te la ceva ce faci cu drag, astfel încât să nu acumulezi frustrări. Desigur, orice activitate repetitivă devine în cele din urmă plictisitoare, însă dacă din primii ani ești nemulțumit de ceea ce alegi, în final această nemulțumire se va transforma în frustrare și îți va afecta pe măsură ce timpul trece, mai multe sectoare ale vieții. Dacă știi, de exemplu, că nu îți place deloc să stai în frig și ploaie, nu alege un job care te trimite pe teren indiferent de anotimp. De asemenea, dacă știi că statul în același loc îți provoacă anxietate și că simți nevoia să te miști des, nu alege un job care te ține 8 ore pe zi într-un birou, pentru că vei avea tendința să renunți rapid.

Ține cont de modul în care relaționezi cu ceilalți

Îți place să lucrezi în echipă și îți iei sarcinile foarte în serios? Vrei să ai alături cât mai multe persoane și să puneți toți umărul pentru a obține rezultate? Atunci poți lucra în orice domeniu care implică echipe și în care vei avea sprijinul celorlalți – de la medicină și până la web design, vei găsi în orice domeniu ceva care să te mulțumească în acest sens. Dacă știi că ești solitar și preferi să faci totul singur, atunci un job de designer sau de promoter nu este chiar pentru tine, dar ar putea fi cel de content writer spre exemplu, pentru că nu ai nevoie de o echipă pentru a scrie un articol. Indiferent de personalitatea ta, vei identifica jobul potrivit, dar va trebui să ții cont de aceste detalii.

Nu uita de preferințele tale

Indiferent de preferințele pe care le ai, există un job pentru tine care să fie și bine plătit. Pentru a-l alege trebuie să fii flexibil și să faci un echilibru între ceea ce te pasionează și ceea ce oferă piața munci. Nu recurge la gesturi extreme. Spre exemplu, dacă ești pasionat de scris, nu alege programarea doar pentru că se plătește bine în acest domeniu. Vei obține sume importante și în copywriting și nu va fi nevoie să renunți la pasiunea ta. În plus, mergând pe același exemplu, dacă pasiunea ta este scrisul, gândește-te că liniile nesfârșite de coduri, care nu spun mare lucru, te vor frustra. Ai nevoie să te exprimi în cuvinte și cuvintele tale să fie apreciate și citite pentru a te simți bine. Așa cum atunci când îți este teamă de sânge, ace și bisturie, nu vei alege medicina sau medicina veterinară, nu alege nici alte meserii de care nu te simți deloc atras, chiar dacă sunt remunerate bine.

Găsește echilibrul potrivit între jobul tău și personalitatea ta, iar la final vei reuși să obții meserii pe care să te poți baza pentru perioade lungi de timp, în domenii în care îți vei dori să prinzi experiență. Indiferent de jobul pe care îl alegi, nu uita că acesta implică dezvoltare continuă, deci vei continua să înveți pentru a rămâne la înălțimea așteptărilor nișei pe care lucrezi.

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.