Crimele Securității. Execuții săvârșite în anii 1949-1950 în zona orașului Lugoj [9]

Publicăm în continuare lucrarea dlui Gheorghe Petrov, apărută în Revista Memoria nr. 119 (2/2022).

Gheorghe Petrov

Prin cei șase avocați desemnați din oficiu să-i reprezinte în proces, majoritatea condamnaților au atacat sentința cu cereri individuale de recurs, dar toate au fost respinse prin Decizia nr. 858 din 6 aprilie 1950 a Curții Supreme Militare ²¹, care a menținut nemodificate pedepsele stabilite de prima instanță.

Persoanele încadrate în acest lot, care a fost unul din cele mai numeroase loturi de inculpați din Dobrogea, au fost considerate, prin faptele imputate, mai puțin importante decât cele din primele două loturi, pedepsele pronunțate plecând de la doi ani de închisoare și până la muncă silnică pe viață.

Nici unul dintre inculpați nu a fost refugiat în pădure și nu a participat la confruntări armate cu autoritățile, ci doar i-au sprijinit pe combatanții implicați direct în organizarea rezistenței anticomuniste și care au complotat, prin activitatea lor subversivă, la subminarea regimului.

Din întregul efectiv al lotului, 27 de inculpați au primit condamnări de natură politică în baza articolului 209 din Codul Penal, combinat cu prevederile Legii nr. 16/1949, unul (Vasile Oprea) fiind condamnat pentru o faptă ce ieșea din zona politicului, iar altul (Dumitru Grăjdan) a primit o pedeapsă cu suspendare pentru că era orb.

Deși nici unul dintre membrii lotului nu fusese condamnat la moarte, pentru 13 dintre ei, care primiseră pedepse privative de libertate cu termene de peste 15 ani, Securitatea a hotărât asasinarea lor în condițiile în care nici măcar nu s-a așteptat rezultatul deciziei în cazul recursului.

Când s-a pronunțat oficial, toți acești oameni erau deja morți și îngropați. Același lucru s-a întâmplat și cu persoanele de la pozițiile 14-16, care provin din alte două loturi de arestați dobrogeni, judecate tot de Tribunalul Militar Constanța.

Alexandru Gogu și Costică Lache au fost condamnați în cadrul lotului nr. 4 prin Sentința nr. 570 din 25 octombrie 1949, pronunțată în 28 octombrie, iar Marin Cenușă, încadrat în lotul nr. 2, a fost judecat separat de restul inculpaților, fiind condamnat individual prin Sentința nr. 554 din 18 octombrie 1949, pronunțată în 20 octombrie ²².

După primirea sentințelor, condamnații au mai rămas pentru o perioadă de timp în regim de detenție la Constanța, fiind apoi repartizați și trimiși la penitenciarele din Gherla (12 persoane) și Aiud (patru persoane), acestea fiind locurile stabilite pentru ispășirea pedepselor.

Așa cum am arătat mai sus, în cazul celor ajunși la Gherla, conform datelor consemnate în fișele matricole penale, 11 dintre ei au fost primiți și înregistrați la acest penitenciar în 24 decembrie 1949, iar unul (Alexandru Gogu) a fost adus mai târziu, la 17 februarie 1950.

Pentru acești deținuți, între documentele de arhivă nu s-au găsit procesele-verbale de întemnițare, care de regulă se întocmeau imediat după ce un condamnat era preluat de un penitenciar pentru executarea pedepsei. Ceilalți patru deținuți, trimiși la Aiud, au fost primiți în penitenciarul din localitate tot în 24 decembrie 1949.

Pentru ei există procesele-verbale de întemnițare, care au fost întocmite numai în 30 decembrie, la câteva zile după intrarea lor în penitenciar. În ceea ce privește transferul către Timișoara, pentru deținuții de la Gherla, în fișele matricole penale se menționează că trimiterea lor s-a făcut în 24 februarie 1950, iar pentru cei de la Aiud în ziua următoare, 25 februarie.

Pentru cei veniți de la Gherla există procese-verbale de preluare și întemnițare în Penitenciarul Timișoara, datate pe 27 februarie 1950, însă pentru cei aduși de la Aiud nu s-au identificat încă aceste documente.

Cei 16 deținuți au fost scoși din Penitenciarul Timișoara în noaptea de 9 spre 10 martie 1950, fiind predați Direcției Regionale de Securitate Timișoara, acest fapt fiind consemnat în fișele matricole penale.

De la penitenciar, deținuții au fost transportați direct la Lugoj, unde au fost executați prin împușcare.

________________________

Note:

²¹ Ca urmare a adoptării Constituției din 1948, prezidiul Marii Adunări Naționale a RPR a emis Decretul nr. 132 din 1 aprilie 1949 pentru organizarea judecătorească, publicat în Buletinul Oficial al RPR din 2 aprilie 1949, care înlocuia precedenta lege de organizare a justiției, nr. 341 din 5 decembrie 1947. Conform noilor reglementări, înalta Curte de Casație și Justiție a fost numită în continuare Curtea Supremă, aceasta fiind organizată în două secții: Secția penală, care judeca recursurile în materie vamală, în materie silvică, împotriva hotărârilor instanțelor militare și recursurile penale, și Secția civilă care judeca toate celelalte recursuri. Decretul 132/1949 a rămas valabil timp de doi ani, fiind abrogat de Legea nr. 5 din 3 iunie 1952 privind organizarea judecătorească, adoptată de Marea Adunare Națională și publicată în Buletinul Oficial din 19 iunie 1952. Prin această lege, Curtea Supremă devenea Tribunalul Suprem, denumire pe care instanța superioară de judecată a țării avea  să o poarte timp de aproape patru decenii.

²² Lotul nr. 2 a fost alcătuit din 25 de persoane arestate și acuzate, între ele aflându-se și Marin Cenușă. Avându-se în vedere că era cadru de miliție, iar instanța nu era competentă să-l judece, precum și motivul că fapta comisă nu era în strânsă conexiune cu faptele celorlalți acuzați, cauza față de acesta a fost disjunsă și judecată separat, la un alt termen, de o instanță militară specială. Restul persoanelor din lot, în număr de 24, au avut parte de un proces comun, fiind condamnate prin Sentința nr. 553 din 13 octombrie 1949, care a fost pronunțată în 20 octombrie. Așa cum am arătat, Marin Cenușă a fost condamnat prin Sentința nr. 554 din 18 octombrie 1949. Pentru conținutul sentinței, vezi Ibidem, pp. 201-204 (doc. nr. 39).

(va urma)