Crimă ritualică în Mozambic: un bărbat chel a fost decapitat, întrucât criminalii credeau că are aur în cap

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Poliția din Mozambic a anunțat că un bărbat chel a fost decapitat într-o crimă ritualică, iar autorii intenționau să vândă capul acestuia unui client din Mali.Clientul nu a mai venit pentru realizarea tranzacției, iar atacatorii au abandonat capul victimei în orașul Muandiwa din centrul țării.

Unii cetățeni din Mozambic cred că s-ar găsi aur în capetele bărbaților fără păr, spune șeful poliției din provincia Zambezia, Afonso Dias. Primele astfel de decapitări au apărut în 2017, în districtul Milange din provincia Zambezi.

Atunci, poliția a avertizat că bărbații fără păr ar putea fi victimele crimelor ritualice, după ce au avut loc cinci astfel de crime, victimele fiind toate bărbați chei. Potrivit corespondentului BBC din Mozambic, Jose Tembe, poliția credea că vracii au lansat ideea că anumite cranii ar conține aur, ca să-și convingă clienții să le aducă capete.

„Motivele lor sunt dictate de superstiții și cultură – comunitatea locală crede că bărbații fără păr sunt bogați”,

declara atunci comandantul Dias. Tranzacționarea de părți ale corpului este des întâlnită în Mozambic, Malawi și Tanzania, unde se crede că ele pot aduce avuție sau noroc în dragoste. Sunt căutate mai ales părți ale trupului care provin de la albinoși.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.