Crește presiunea pe leu

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Evoluția leului din săptămâna care a precedat alegerile prezidențiale a fost una descendentă față de principalele valute, tendință care a continuat și luni.

Principalul eveniment al perioadei a fost reprezentat de ședinta de politică monetară a BNR, unde s-a decis menținerea dobânzii sale cheie la 2,50%/an, nivel care a fost stabilit în mai 2018.

La conferința de presă care a urmat, guvernatorul Mugus Isărescu a anunțat că prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an a fost scăzută de la 4,2 la 3,8%, respectiv de la 3,4 la 3,1%, pentru decembrie 2020.

În august, BNR a menţinut la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a crescut, de la 3,3% la 3,4%, prognoza pentru decembrie 2020.

„Nu suntem nici în prăpastie, nici pe marginea ei. Însă, cea mai mare parte a creşterii economice este bazată pe consum. Cererea şi-a menţinut ritmul crescut de creştere, iar această creştere nu este la un nivel sustenabil”, a atras atenția guvernatorul BNR.

Cursul euro s-a mișcat între 4,7540 și 4,7626 lei, cel de la finalul perioadei fiind stabilit la 4,7627 lei, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,761 și 4,77 lei, cu închiderea la 4,764 lei.

De altfel, la nivel regional s-a conturat o evoluție depreciativă a monedelor, cel mai afectat fiind forintul care a pierdut peste un procent față de euro. Această tendință se datorează ieșirilor de capital speculativ care se îndreaptă către plasamentele în dolari.

Cursul monedei americane a crescut puternic, de la 4,2742 la 4,3164 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat de la 1,104 la 1,097 – 1,10 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,3138 la 4,3386 lei.

Uncia de aur a avut o evoluție descendentă pe piețele specializate, provocată de aprecierea monedei americane. De la valori de 1.509 – 1.514, la începutul perioadei, uncia a scăzut la sfârșitul ei până la 1.457 dolari, ceea ce a făcut ca BNR să anunțe vineri un preț al gramului de aur de 203,3805 lei, cel mai mic nivel începând cu 8 august.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 2,96%, nivel care se înregistra în a doua jumătate a lunii ianuarie, iar vineri, indicele a urcat la 2,97%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut vineri la 3,05%, valoare care se mai înregistra la jumătatea lunii iunie.

Indicele ROBOR la 12 luni a coborât de la 3,16 la 3,15%.

De la un maxim de 1,1176 dolari, euro a scăzut luni la 1,1017 – 1,1036 dolari, în ciuda publicării unor cifre destul de liniștitoare privind comerțul exterior francez și german pentru septembrie.

Aprecierea dolarului a provocat scădere bitcoin. Aceasta a coborât pe platformele specializate de la 9.500, la începutul săptămânii, până la 8.600 la sfârșitul ei.

(Analiza cuprinde perioada 5 – 11 noiembrie 2019)

Radu GEORGESCU

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.