Costurile totale pentru realizarea celor două sensuri giratorii de pe centura Lugojului se ridică la circa 10 milioane de lei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Primăria Lugoj a finalizat proiectul de hotărâre pentru construcția a două sensuri giratorii importante pe centură. Acesta va fi prezentat consilierilor locali, în cadrul ședinței din 28 iulie. Dacă documentația va fi aprobată, urmează licitația pentru proiectare și execuție, pentru a pune în practică aceste măsuri menite să îmbunătățească mobilitatea în zonă.

Cele două intersecții sunt pe strada Tapiei și pe strada Hezerișului. În aceste intersecții au avut loc multe accidente și dificultăți în trafic, împiedicând circulația fluentă pe varianta de ocolire a municipiului.

„Atât autovehiculele ușoare, cât și cele grele, precum mijloacele de transport în comun, autocarele și autocamioanele întâmpină dificultăți în încadrarea pe trasee, ceea ce a condus la crearea unor cozi de așteptare, în special în orele de vârf sau la intrarea și ieșirea din zona industrială dezvoltată, amplasată spre Tapia, în partea de est a variantei de ocolire.

Pentru a remedia aceste probleme, proiectul propune implementarea unui sens giratoriu la fiecare intersecție menționată. Astfel, se va crea o circulație fluidă și eficientă, iar șoferii vor putea traversa centura cu mai puține bariere în trafic.

Pentru a asigura confortul și siguranța participanților la trafic, sensurile giratorii vor fi dimensionate astfel încât să preia și să faciliteze traficul autovehiculelor de dimensiuni mari, precum mijloacele de transport în comun, autocarele și autocamioanele.

În plus, vor fi construite insule în zona intersecțiilor, iar semnele de circulație și marcajele specifice vor fi amplasate în mod corespunzător, pentru a ghida șoferii”, arată primarul interimar Bogdan Blidariu, în referatul pentru susținerea proiectului.

O altă măsură importantă care va fi implementată în cadrul acestui proiect este iluminarea sensurilor giratorii pe timpul nopții. Prin conectarea iluminatului la rețeaua de iluminat public a municipiului Lugoj se va asigura vizibilitatea și siguranța circulației pe timp de noapte.

Costurile totale pentru realizarea celor două sensuri giratorii se ridică la 10 milioane de lei. Blidariu a anunțat că Primăria Lugoj are banii asigurați din bugetul local, dar caută și alte surse de finanțare.

Denisa GREGA

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.