Corul „Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dirijat de Lucian Oniţa, va prezenta, sâmbătă, 20 octombrie 2018, pe scena Sălii ,,Auditorium Maximum” din Cluj Napoca, un concert extraordinar, în cadrul Bienalei Naționale de Muzică ,,Augustin Bena”, ajunsă la a X-a ediție.
La invitația organizatorilor, Primăria Muncipiului Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană ,,Casino” Cluj-Napoca, Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca și Corala ,,Voci Transilvane” Cluj-Napoca, într-o companie selectă – Corul de Cameră ,,Preludiu” din București, Corul ,,Marea Unire” din Iași, Corul ,,Ars Nova” din Pitești, Corala ,,Voci Transilvane” din Cluj-Napoca” și Corul de Cameră ,,Capella Transylvanica” din Cluj-Napoca – prestigiosul cor lugojean va reprezenta Banatul la acest prestigios festival dedicat, la ediție Jubiliară, Marii Sărbători a Centenarului Marii Uniri de la 1918.
Repertoriul coralei lugojene va unul exclusiv românesc, alcătuit din piese de inspirație folclorică, ale renumiților compozitori Ion Vidu și Augustin Bena.
În mod festiv, la finalul Galei de concerte, toate corurile participante vor interpreta împreună piesa ,,Trăiască România Mare”, de Abraham Levy-Ivela.
Soliștii corului lugojean vor fi soprana Maria Virginia Onița și baritonul Bogdan Sărăcin.
Tudor TRĂILĂ,
Directorul Casei de Cultură
a Municipiului Lugoj
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns