Corneliu Ilin, sau o pagină de aur a echitaţiei lugojene (şi nu numai)

Share Button
Motto: 
„Înţelepţii spun că, dacă Dumnezeu ar mai fi 
dat o poruncă, aceea ar fi fost „Să iubiţi caii!”

Fără a avea cunoştinţă de acest motto, Corneliu Ilin a făcut o pasiune pentru cai, devreme, în copilăria lui, devenind campion naţional, categoria juniori,  la dresaj, la vârsta de numai 12 ani, într-o companie selectă de sportivi provenind de la 17 cluburi mari din ţară (dacă aş aminti numai de Clubul Steaua Bucureşti, cred că am spus totul), punând prima piatră preţioasă la „diadema” de titluri câştigate, cu un pur-sânge englez, iapa Diadema.

S-a născut în anul 1945. Încă din fragedă pruncie a a fost atras de lumea mirifică a sportului. A vrut să încalece șeaua unei motociclete pentru a se apuca de motocros. N-a fost să fie! În acea perioadă, la Lugoj fucționa un club de călărie, așa că s-a urcat în șeaua unui cal și n-a mai coborât din ea decât odată cu ieșirea la pensie.

Se cunoaşte faptul că echipele bucureştene erau „mari” prin politica de racolare a sportivilor cei mai valoroşi din ţară. Aşa s-a întâmplat şi cu Corneliu, care a fost luat la oaste, nu cu arcanul, ci cu „satisfacerea” stagiului militar – unde altfel? – decât la Steaua Bucureşti, unde a fost un mare sportiv până la retragerea din activitatea competiţională, lucru care s-a întâmplat în 1983.

Dacă facem bilanţul întregii sale activităţi de sportiv de mare performanţă, constatăm că  acesta este unul foarte bogat şi în acelaşi timp foarte valoros:

18 titluri naţionale la diferie probe, 17 ani component în lotul naţional de călărie al României, 15 titluri de campion balcanic, multiple locuri I, II şi III la mari concursuri internaţionale, din care amintesc doar câteva: Viena, Varşovia, Olstyn (Polonia).

La unul dintre acestea, desfă-şurat în Ungaria, unde au fost 12 ţări participante, Corneliu Ilin a reuşit o săritură de doi metri, care i-a adus medalia de aur la o probă specială, de forţă. Modest din fire, aşa cum îi stă bine unui mare campion, călăreţul dă „vina” şi pe cal, pe numele său „Viteaz”, precum toţi caii din (de) poveste, căruia  îi atribuie merite egale.

Pentru performanţele deosebite obţinute, în 1975 lui Corneliu Ilin i s-a acordat titlul de „maestru al sportului”. După ce şi-a „pus şeaua-n cui”, robit de pasiunea vieţii sale, călăria, a îmbrăţişat cariera de antrenor, unde a reuşit să o facă pe fiica sa, Laura, campioană naţională.

Din păcate, după „hărmălaia din Decembrie ‘89”, şi în domeniul sportu-lui  s-a înregistrat un recul nedorit de nimeni. Călăria la Lugoj a agonizat o perioadă, după care a decedat, data consemnată fiind în anul 1998.

Decepţionat de cele întâmplate cu călăria, nu numai din urbea noastră, ci şi la nivel naţional (el, cel care se face „vinovat” de avântul remarcabil luat la un moment dat de echitaţia lugojeană), împreună cu soţia au antrenat în  Antalya (Turcia), la un club de amatori, privat, care număra 300 de membri, din care 95% (!?) erau copii.

„Atunci nu trebuie să ne mai mire că înainte România era singura ţară „abonată” la locurile fruntaşe de care nu se putea apropia nimeni, iar acum… Nu văd o redresare a situaţiei, fără o finanţare solidă din partea statului, pentru că echitaţia este un sport costisitor. Dau un exemplu relevant: în anii ‘80, în cadrul CSM Lugoj, secţia de călărie era considerată de nivel internaţional, fiind finanţată de Ministerul Sporturilor. Odată cu retragerea finanţării, a murit şi călăria. În ceea  ce priveşte redresarea, şansele sunt nule. Vedeţi, de aceea mă apucă o tristeţe iremediabilă”, ne-a declarat Corneliu Ilin, care-şi trăieşte demn bătrâneţea, în Lugoj, nederanjat de nimeni, doar de un jurnalist.

Când era în culmea gloriei, a fost apreciat de toată lumea a fost premiat personal de marele savant Henri Coandă, a dat mâna cu personalităţi ale timpului (aşa cum erau ele), cu Gaddafi, cu Tito şi cu mulţi alţii. Alo, autorităţile lugojene, nu se găseşte uitată printr-un sertar vreo Diplomă de Excelenţă” sau vreo „Cheie a Oraşului”, pe care să i-o înmânaţi OMULUI Corneliu Ilin, care a făcut totuşi ceva pentru Lugojul nostru? Robotul îmi răspunde politicos: Momentan, persoana căut-ată nu poate fi contactată. Vă rugăm, reveniţi!  Eu să-mi revin?

Vă asigur că nu am bătut şaua ca să priceapă… Un om avea un cal şi calul n-avea nimic împotrivă. Poate doar aleşii noştri locali. Şi-am încălecat pe-o şa si v-am spus povestea aşa!

Mircea ANGHEL

Mai multe în ediția tipărită:
în Lugoj, la toate chioșcurile de difuzare a presei,
și în magazinele partenere din zona de est a județului.

 

1658

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.