Controale la microfermele din apropierea Lugojului

Polițiștii Secției 5 Rurală Belinț și cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor Timiș, împreună cu reprezentanți din cadrul ITM Timiș și DSVSA Timiș, au desfășurat, în perioada 9-10 noiembrie, o acțiune ce a avut ca scop prevenirea și combaterea activităților ilegale în domeniul exploatațiilor de animale (microferme).

Astfel, au fost controlate 18 microferme și o societate comercială, iar în urma verificărilor efectuate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 200.000 de lei. Dintre acestea, 4 au fost aplicate la protecția animalelor, 10 sancțiuni la Codul Muncii, 1 la gestionarea câinilor fără stăpân și 1 la evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Polițiștii au anunțat că vor continua acest gen de activități și în perioada următoare.

(P. M.)

 

Urmărește-ne pe Telegram și WhatsApp

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.