Până pe 9 iulie 2023, cei care doresc să urmeze studii universitare la Academia de Poliție „Al. Ioan Cuza” pot depune cererea de înscriere la concurs. Cererea-tip se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, însoțită, după caz, de consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare.
Documentele pentru constituirea dosarului de recrutare se depun până în 21 iulie2023. Evaluarea psihologică va avea loc până în 14 iulie 2023, potrivit planificării întocmite de către unitățile cu atribuții de recrutare. Taxa de înscriere se achită de către candidații declarați apt psihologic între 20-27 iulie 2023, pentru candidații declarați apt ca urmare a soluționării contestațiilor termenul fiind prelungit până la 28 iulie. În ceea ce privește probele de concurs, evaluarea performanțelor fizice va avea loc în intervalul 18-24 august 2023, în centrele zonale, iar evaluarea cunoștințelor în intervalul 29-30 august 2023, în aceleași centre.
Centrele zonale de selecție sunt:
♦ Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea, pentru candidații la frecvență redusă, precum și pentru candidații beneficiarilor;
♦ Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;
♦ Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca pentru candidații din județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;
♦ Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea pentru candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;
♦ Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani pentru candidații din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea; Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni pentru candidații din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui;
♦ Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești pentru toți candidații înscriși la Facultatea de Pompieri.
În data de 31 august 2023 va avea loc afișarea rezultatelor la proba scrisă, iar în 31 august și 1 septembrie pot fi depuse contestații, exclusiv online la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Soluționarea contestațiilor se va face în cel mult două zile ulterior datei la care a expirat termenul de depunere. Examinarea medicală (inclusiv soluționarea contestațiilor) va avea loc în intervalul 5-29 septembrie 2023.
La data de 29 septembrie 2023 va avea loc afișarea rezultatelor finale ale candidaților declarați admis.
Anul acesta, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, la Facultatea de Poliție, programul de studii „Ordine și siguranță publică” au fost scoase la concurs, la învățământ cu frecvență, 140 de locuri la specialitatea poliție, 25 pentru poliție de frontieră și 25 specialitatea jandarmi, iar la învățământ cu frecvență redusă, pentru cele 3 specializări au fost scoase 50 de locuri. Pentru programul de studii universitare „Drept”, specializările poliție, poliție de frontieră, jandarmi au fost scoase la concurs 75 de locuri pentru forma de învățământ cu frecvență și 100 pentru învățământ la distanță. La Facultatea de Pompieri (Programul de studii „Instalații pentru construcții – pompieri”) au fost scoase la concurs 50 de locuri, învățământ cu frecvență.
Mai multe detalii pe site-ul MAI, secțiunea Carieră/ Instituții de învățământ/formare profesională (https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/).
Lasă un răspuns