Ciudățenii românești pe gazon [short sport] Dublul deces al groparului

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Ciudățenii românești pe gazon

Din bizareriile fotbalului românesc să ne amintim câteva, cu mențiunea că izvorul e nesecat. Și nu neapărat fiindcă, nu-i așa, la noi se poate orice, cum spun unii, ci și fiindcă imaginația întrece de multe ori limitele normalului. Tamango Necula Rică Răducanu, copilul uriaș, a fost primul goal-keeper surprins (nu o dată, ce-i drept) în poziție de offside. După ce în anii ’80 făcuse o fază memorabilă, incredibilă, cadou de gol Stelei, din poarta Sportului Studențesc. În anul 1995, în competiția internă, un jucător din România, Simion Mironaș, a evoluat la două echipe în aceeași etapă din campionat. Mai întâi pentru Gloria Bistrita (3-4 cu Rapid), iar după două zile pentru Dinamo (2-0) cu Universitatea Cluj. Cu un an înainte, la C.M. din SUA 1994, nervosul Jean Vlădoiu, intrat pe teren să încerce a drege busuiocul în eșecul cu Elveția (1-4), s-a dezlănțuit după două minute de la debut, fiind eliminat, tăiat de la primă și trimis acasă. Patru ani mai târziu, în plină expansiune a economiei de piață și a capitalismului de tip nou, Jiul Petroșani l-a transferat pe Ion Radu la Rm.Vâlcea pe… 500 de kg de carne de porc. Între tur și retur, iarna, în preajma sărbătorilor. Așa s-au plătit salariile!

 Dublul deces al groparului

16 iulie 1950, Estadio do Maracana, Rio de Janeiro. 173.000 de suflete în tribune. Brazilia pierde Cupa Mondială în fața suporterilor proprii, 1-2 cu Uruguay. Atenție, în condițiile în care avea nevoie de un singur punct (egal) pentru a triumfa. Surpriză imensă, cei 3,2 milioane de locuitori ai echipei celeste a lui Schiaffino si Ghiggia exultând în fața a 55 de milioane de brazilieni, în urma jocului proclamându-se trei zile de doliu național. Cu 34 de sinucideri si 56 de decese in urma unor stopuri cardiace. Mario Filho, celebrul jurnalist al cărui nume avea sa fie dat stadionului din Rio, scria:

„Orașul si-a închis toate ferestrele, cufundat în doliu. Era ca și cum fiecare brazilian și-ar fi pierdut o persoană dragă. Mai rău, ca și cum fiecare brazilian și-ar fi pierdut onoarea și demnitatea. Mulți au jurat că, din ziua de 16 iulie 1950, nu vor mai merge pe stadion, la fotbal. A fost o zi blestemată.”

În timp ce scriitorul Carlos Heitor Cony nota:

„Am încetat să mai cred în Dumnezeu în ziua în care Brazilia a pierdut Cupa Mondială pe Maracana(!!)”.

Și, pentru că țapul ispășitor nu e invenție carpatină mioritică, suflarea galben-verde l-a găsit între bare: Moacyr Barbosa, portarul. De altfel, unul din marii fotbaliști ai vremii. Care, hulit, s-a stins după exact 50 de ani, la înmormântare fiind  prezenți doar membrii familiei sale, însă nimeni din fotbal! Stigmatizat pentru vina de a primi un gol, Moacyr murise, practic, cu un demi-secol în urmă, în minutul 79! Declarând, în anii ’93:

„În Brazilia, pedeapsa maximă pentru crimă este de 30 de ani. Eu plătesc de peste 43 de ani pentru o crimă pe care n-am comis-o”.

Bonus, la Mondialul din 1994 (câștigat de Brazilia), vrând să intre în cantonamentul naționalei pentru a-și încuraja conaționalii, a fost oprit la porți, motivându-i-se că… ar putea aduce ghinion. Mare-i lumea, și mulți avem loc în ea!

Dan H. BRUDIU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.