Cine a inventat pensia? Cum își duc viața pensionarii din România, Italia și Elveția

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe
Telegram și Google News

Nicolae SILADE

Am găsit pe Hotnews un articol interesant, semnat de Luminița Mîndrilă: «Cum arată viața și „viciile” când ieși la pensie în Europa: trei pensionari din România, Italia și Elveția povestesc pe ce își cheltuiesc banii», din care reproducem câteva fragmente:

În trimestrul IV al anului 2021 numărul pensionarilor din România a fost de 5,058 milioane de persoane. Pensia medie lunară a fost de 1679 lei.

Cine a inventat pensia?

În 1881, conservatorul Otto von Bismarck, prim-ministrul Prusiei, a prezentat Reichstagului o idee radicală: un sprijin financiar guvernamental pentru membrii mai în vârstă ai societății. Cu alte cuvinte, pensionarea.

Ce se întâmpla înainte? Ei bine, oamenii nu se pensionau. După implementarea acestei idei, Germania avea să creeze un sistem de pensionare, care să se ocupe de cetățenii de peste 70 de ani – dacă trăiau atât de mult.

Acum, la 140 de ani distanță, am mers puțin prin Europa (virtual desigur), ca să văd cum se raportează oamenii în vârstă la pensie și la pensionare. Am discutat cu pensionari din trei țări despre veniturile lor lunare și cum își distribuie resursele financiare.

Viața și viciile unui pensionar din Elveția

Valdo locuiește în Locarno, un oraș din sudul Elveției, amplasat pe malul lacului Maggiore, la poalele Alpilor, într-o zonă unde se vorbește limba italiană.

L-am rugat pe Valdo să-mi explice cum își distribuie lunar veniturile din pensie. Schematic, bugetul acestuia arată cam așa:

♦ Vârsta: 78;

♦ Profesie: profesor de liceu;

♦ Mediu: urban;

♦ Tip locuință: proprie/ bloc;

♦ Vârsta pensionării: 60 de ani;

♦ Cuantumul pensiei: 6.000 de franci elvețieni, adică 5.700 de euro sau 28.000 lei;

Pensia medie în Elveția: 1.850 franci elvețieni/ 1.790 euro;

Cheltuieli lunare (în euro):

♦ 485 asigurare de sănătate;

♦ 390 pentru întreținerea apartamentului;

♦ 190 de abonamente (internet, sală de gimnastică, etc…);

♦ 1160 impozit pe venit;

♦ 1450 alimente: în mare parte mâncare organică;

♦ 580 pentru întreținerea mașinii;

♦ 970 pentru „vicii” (l-am întrebat pe Valdo ce înseamnă mai exact „vicii”, mi-a răspuns sec „lady friends”. Nu știu dacă a vorbit serios, dar în orice caz prostituția este legală în Elveția. Nu am cerut alte detalii). Total cheltuieli lunare: 5.225 euro/ 25.828 lei. Din venitul său lunar, pensionarul din Elveția rămâne lunar cu aproximativ 500 de euro/ 2.470 lei pe care îi economisește.

Cum trăiește un pensionar din Italia

În Italia, am stat de vorbă cu Lorena, care a fost poștaș și locuiește în San Lorenzo a Merse, un sat din Toscana, cu o populație până în 200 de locuitori.

♦ Vârsta: 85;

♦ Profesie: poștaș;

♦ Mediu: rural;

♦ Tip locuință: proprie/ casă;

♦ Vârsta pensionării: 67 de ani;

♦ Cuantumul pensiei: 2.600 euro; Pensia medie în Italia: 1.285 euro;

Cheltuieli lunare (în euro):

♦ 1070 personal îngrijire;

♦ 50 medicamente;

♦ 480 întreținere casă;

♦ 280 facturi și abonamente;

♦ 385 alimente. Total cheltuieli lunare: 2.265 euro, adică 11.200 lei. Din venitul lunar, pensionarul din Italia rămâne cu 335 euro, adică 1.655 lei.

Pensionarul (nespecial) din România care cheltuiește, de regulă, exact atât cât primește

În România, am discutat cu Nicolae, în vârstă de 75 de ani. Locuiește în București și spune că nu trage după el un cărucior în timp ce se duce la piață. În schimb, are pe umăr o cameră de fotografiat cu care sfidează pensionarea.

♦ Vârstă: 75 ani

♦ Profesie: inginer, profesor;

♦ Mediu: Urban; l Tip locuință: proprie/ bloc;

♦ Vârsta pensionării: 65 ani;

♦ Cuantumul pensie: 2346 lei; Pensia medie România: 1.679 lei.

Cheltuieli lunare (în lei):

♦ 500 întreținere bloc;

♦ 650 facturi;

♦ 700 alimente;

♦ 200 medicamente;

♦ 300 timp liber/ hobby-uri.

Total cheltuieli lunare 2.350 lei. Din venitul lunar, pensionarul din România nu rămâne cu nimic. În cel mai bun caz, pentru că există și varianta în care să iasă pe minus.

De ce este pensia din România așa mică?

Din această comparație schematică între cei trei pensionari, lucrul care îți sare în ochi de la o poștă este diferența de venituri. Macroeconomistul Laurian Lungu explică: „Nu e important că pensia este mică, important e ce poți să cumperi cu ea. Dacă facem o comparație cu Occidentul, când salariile sunt mai mari și pensiile o să fie mai mari”. În România, 1,12 angajați plătesc pensia unui pensionar (în medie).

Creștere substanțială a pensiilor în Germania

De la 1 iulie, aproximativ 21 de milioane de pensionari din Germania se vor bucura de pensii mai mari. Pensiile vor crește cu 5,35% în Vest și cu 6,12% în noile state federale. Punctul de pensie crește în vechile state federale de la 34,19 euro la 36,02 euro, iar cel din Est – de la 33,47 euro la 35,52 euro. Valoarea actuală a pensiei în noile state federale este de 98,6% din valoarea de Vest (anterior 97,9%).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.