Centrul SPA va fi demolat, deși nu a funcționat nicio zi

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Construcția SPA-ului din Lugoj a durat mai bine de 4 ani și a fost finanțată de la bugetul local, însă după inaugurarea din 2016 nu a funcționat nicio zi. Lucrările au costat 3.600.000 de lei, fără TVA. Finalizat în mare parte, cu mari întârzieri, bazinul acoperit a fost „inaugurat”, cu mare fast, în plină campanie electorală pentru alegerile locale din 2016. Doar că, a doua zi, SPA-ul s-a închis. Francisc Boldea, primarul de la aceea vreme, a motivat închiderea centrului, prin faptul că firma constructoare trebuia să mai monteze un aparat de încălzire şi altul de aerisire.

Anii au trecut și Centrul SPA a rămas tot închis. Constructorul, SC Microroyal SRL, a intrat în insolvență, iar anul trecut în faliment. Mai mult, în 2021, patronul societății a decedat. În momentul de față, încă mai există un proces între Primăria Lugoj și constructor, însă administrația locală nu mai are ce și de la cine să mai recupereze. Claudiu Buciu, noul primar al Lugojului, spune că situația este mult mai gravă decât a lăsat să se știe fosta administrație locală. Edilul susține că SPA-ul nu va putea funcționa vreodată și că va fi demolat.

„Când se termină litigiul, o să vedem ce facem. Situația este dezastruoasă. Zidurile clădirii sunt niște panouri de câțiva centimetri și ar fi costuri imense cu încălzirea. Instalația de încălzire este cu cabluri electrice în pardoseală. Ar trebui să spargem tot, să o înlocuim cu conducte de apă. Gresia care s-a pus în interior e sticlă, aluneci pe ea și fără să fie umedă. Niciun DSP nu va da autorizație de funcționare pentru așa ceva”, spune primarul Claudiu Buciu. Edilul șef susține că s-a consultat cu mai mulți experți, cărora le-a cerut soluții. „Experții cu care noi am discutat, ne-au spus sincer că nu au ce să ne facă și că ne-ar lua banii degeaba, pentru că ei nu pot să garanteze pe soluțiile care ni le-ar da. Clădirea trebuie demolată! Asta e, n-ai ce să faci! A făcut o expertiză și fosta administrație. În expertiza respectivă scrie negru pe alb că numai un prost a proiectat acea clădire.”,

spune primarul Lugojului. Buciu a anunțat că Primăria pregătește terenul pentru construcția unui nou bazin acoperit, care va fi destinat doar elevilor, Lugojul neavând un astfel de loc la ora actuală.

(D. G.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.