Câtă școală ar trebui să aibă viitorul președinte al României?

Constantin-T. STAN

O dilemă apăsătoare frământă sufletele și mințile românilor în această perioadă: cum ar trebui să fie profilul viitorului președinte al României, ce ar trebui să-l caracterizeze și, mai ales, câte clase i-ar da bine la CV?

„Ai carte, ai parte” se spune în popor, care a denaturat însă semnificația inițială a expresiei, care se referă, de fapt, la cartea funciară și, implicit, la dreptul de proprietate.

Oricum, e bine să le insuflăm copiilor și nepoților dragostea de carte și dorința de a urma școli cât mai înalte.

E bine să fii om de casă, să știi să bați un cui, să repari un gard sau să tragi o brazdă în țarină, dar e reconfortant ca oamenii să-ți spună „dom’ profesor” sau „dom’ inginer” etc.

Cândva, mai devreme sau mai târziu, în toamna vieții, vei sta poate pe gânduri și te vei întreba dacă ți-ai folosit pe deplin resursele neuronale, încununându-te cu o patalama.

Diploma, evident, nu te va face mai deștept, dar cu ea te vei putea mândri în fața nepoților, oferindu-le un exemplu de urmat în viață. Dar patalamaua s-ar putea să-ți folosească într-o posibilă viitoare carieră politică.

Dacă vei semna o adeziune la un partid politic oarecare, vei achita conștiincios cotizațiile și vei face campanie electorală, umilindu-te, la început, cu lipirea afișelor electorale, oamenii de la vârf vor avea grijă să te răsplătească.

Îți vor oferi o sinecură (mai mică sau mai mare) și te vor trimite apoi la studii. Va trebui să umbli cu pantaloni cu dungă (poate și cu vipușcă), cu cămașă călcată și apretată, cu pantofii lustruiți, iar greii din partid te vor ajuta să ciripești într-o limbă străină și vor avea grijă să te procopsești și cu o diplomă, poate chiar cu un masterat și, de ce nu, cu un doctorat.

La inflația de instituții care bântuie pe plaiurile mioritice nu va fi greu să-ți găsești rostul și să devii un fin intelectual. Vei participa la mese rotunde, vei deveni un apreciat influencer, vei da sfaturi și te vei strădui să fii cât mai aproape de popor, căruia îi vei declara etern devotament și părintească ocrotire.

Te temi că Emilia Șercan îți va deconspira bubele doctorale? Nu-ți fă griji, sunt instituții profilate în domeniu care vor închide ochii, iar tu vei trece cu nonșalanță și chiar eleganță mai departe pe drumul tău presărat cu flori.

Adevărul e că sunt proști cu diplomă (unde e școală multă, e și prostie) și oameni inteligenți și extrem de descurcăreți (unii și-au construit adevărate imperii financiare) care au urmat cel mult cursurile liceale.

Diferite împrejurări existențiale le-au barat drumul spre școlile cu ștaif de la oraș. Având o situație familială precară, au fost nevoiți să se angajeze la munci de jos, neglijându-și formarea intelectuală.

Am cunoscut numeroși tineri dotați care au fost nevoiți să practice cele mai banale meserii pentru a-și întreține familia. Unele fete, căzute în capcanele prădalnicei iubiri, și-au abandonat parcursul intelectual, dedicându-se întreținerii bărbatului și a odraslelor, venite prea devreme.

Numeroși tineri tomnatici își susțin examenul de bacalaureat mai târziu, după ce și-au finalizat studiile liceale la seral sau fără frecvență.

Sunt poporeni care-i privesc, nejustificat, cu dispreț. Personal, am toată considerația pentru cei ce nu și-au abandonat formarea intelectuală indiferent de vârstă și modalitate.

Ca să fii un bun conducător nu trebuie să fi fost crescut la pension, să fi urmat cursurile neapărat la zi și să fi obținut doar medii de 9 și 10.

Mă gândesc la fostul președinte al Poloniei, Lech Wałęsa, care era electrician. Fostul lider de sindicat și președinte, intrat în cărțile de istorie, avea însă viziune, era înțelept și înțelegea că trebuie să se înconjoare de elita intelectuală a țării sale. Ceaușescu al nostru avea vreo patru clase și într-o vreme se comporta ca un adevărat conducător, înconjurat de oameni de calitate.

Sub sceptrul său, România nu mai avea deținuți politici, iar ca o recunoaștere a anvergurii sale internaționale, Elisabeta a II-a a Marii Britanii îl plimba cu caleașca regală pe bulevardele Londrei.

Trebuie să ne amintim că, în 1967, statul român stabilise relații diplomatice (primul stat est-european) cu Germania federală, iar în anul 1975 Statele Unite ne acordase clauza națiunii celei mai favorizate.

Ce s-a întâmplat mai apoi, e o altă poveste.

În concluzie, deși s-ar impune, școala nu prea contează în speța de față. Există o școală a vieții, cu experiențele ei specifice, și o înțelepciune populară.

Cel mai important lucru mi se pare educația de acasă, insuflarea sentimentului religios, respectul pentru familie și, implicit, pentru aproapele tău, indiferent de poziția sa socială, hărnicia și omenia, calități ce nu se pot cuantifica prin nicio diplomă prăfuită dintr-un dosar uitat pe o etajeră din sufragerie.