Candidații pentru funcția de primar: Floroni urcă, Dobra stă, Buciu coboară

Augustin BERCEAN

După apariția articolului „Guvernul este obligat de instanță să stabilească data alegerilor parțiale pentru funcția de primar”, din Actualitatea nr. 1312, de joi, 16.03.2023, am aflat că și Partidul Forța Dreptei a reușit să câștige un proces împotriva Guvernului României, pe același subiect. Instanța de judecată a decis și în acest caz ca Guvernul să fie obligat să organizeze alegeri parțiale. Deci, treaba devine din ce în ce mai serioasă, se pare.

Cum era și normal, dacă tot am scris despre alegerile anticipate de la Lugoj pentru funcția de primar, am realizat și un sondaj de opinie. Față de cel de anul trecut, din august, pe aceeași temă, nu sunt mari diferențe. Ordinea, la primele 4 locuri (cele care contează, după părerea mea), este aceeași. Doar procentele s-au modificat, destul de substanțial. Dar iată cum au răspuns cititorii site-ului augustinbercean.com la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar fi alegeri parțiale la Lugoj, pe cine ați alege în funcția de primar?”:

Erwin Floroni (USR) – 47,32%
Călin Dobra (PSD) – 24,11%
alt candidat – 6,25%
Claudiu Buciu (ind. sau PNL) – 5,36%
Octavian Virgil Voinea (PUSL) – 5,36%
nu mă duc la vot – 3,57%
Mihai Heimann (Forța Dreptei) – 2,68%
un candidat AUR – 2,68%
îmi anulez votul – 1,79%
un candidat PNL – 0,88%

Față de rezultatele de anul trecut, în sondajul din acest an surprinde „desprinderea” în top-ul preferințelor a medicului Erwin Floroni și „căderea” destul de drastică a fostului primar, Claudiu Buciu. Dacă la Floroni acest lucru este ușor de explicat, prin notorietatea de care se bucură (cea mai bună campanie electorală este cea de la om la om, ceea ce face Floroni zilnic, în virtutea meseriei pe care o practică), la Buciu este puțin mai greu de înțeles.

Față de anul trecut, Claudiu Buciu a pierdut aproape 8%. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că un primar în funcție pierde, de regulă, procente în timpul mandatului. În cazul lui Claudiu Buciu, problema este și mai complicată. El este demis din funcția de primar… Se pare că ambiguitatea care definește acum administrația locală lasă urme adânci în preferințele electoratului. Joaca de-a „primarul ALES” cred că nu a avut efectul pe care l-au scontat cei care au inventat-o. Poate o materializare a câtorva realizări ale acestui mandat (adică să le vadă omul și cu ochiul liber, nu doar prin ziare și pe pagini personale de Facebook…) ar mai putea schimba situația, pe viitor.

Călin Dobra își păstrează poziția secundă în acest sondaj, aproape cu aceleași procente ca în cel de anul trecut. Plecarea la București a liderului PSD Lugoj se pare că nu i-a influențat cu nimic notorietatea de care se bucura. Oricum, marele avantaj pe care îl are Dobra este partidul. Are „în spate” un partid bine cotat la nivel național și cel mai bine organizat, după părerea mea, la nivel local, ceea ce îi conferă un avantaj imens pentru viitoarele alegeri.

Cele două nume care mai apar în sondaj, Octavian Virgil Voinea și Mihai Heimann, nu cred că vor conta la numărarea voturilor, în cazul că vor fi alegeri anticipate. Cel dintâi este prea puțin cunoscut de lugojeni, chiar dacă este la o a doua participare la asemenea alegeri, iar cel de-al doilea este apărut de prea puțină vreme în peisajul politic lugojean.

Din păcate pentru ei, cei de la AUR nu și-au „creionat” încă strategia pe care vor să o implementeze pentru aceste alegeri, fapt care explică și locul în care se află în preferințele lugojenilor. Fără un candidat nominalizat pentru funcția de primar este foarte greu să obții voturi.

Despre PNL Lugoj, nu știu ce ar mai fi de spus. Situația acestui partid lugojean pare similară cu ceea a Primăriei Lugoj, în momentul de față. Adică la fel de ambiguă…

Notă: Acest sondaj a fost realizat cu ajutorul aplicației Crowdsignal și s-a referit DOAR la cititorii site-ului http://www.augustinbercean.com.Din păcate, din nou am fost nevoit să intervin asupra lui (și chiar să îl închid înainte de termenul stabilit inițial). Se pare că unii nu înțeleg care este rostul unui sondaj de opinie. Aplicația pe care am folosit-o mi-a conferit oportunitatea de a monitoriza permanent desfășurarea votului. Așa că tot ceea ce a însemnat mai mult de 3 voturi de pe un IP a fost eliminat.

De asemenea, și votarea masivă consecutivă a unui anumit candidat într-un interval foarte scurt de timp, am anulat-o. Am considerat că NU este normal ca unul dintre candidați să aibă 2 voturi timp de 16 ore de la începerea sondajului și să fie votat de 26 de ori, într-o jumătate de oră. Am realizat peste 30 de sondaje de opinie pe site-ul http://www.augustinbercean.com, prin aplicația Crowdsignal, și știu să fac diferența dintre un vot normal și anomalii. REPET, prin acest sondaj am dorit să aflu care este părerea cititorilor acestui site, nu a tuturor lugojenilor!

______________________

N.R.: Trebuie să precizăm că rezultatele acestui sondaj de opinie sunt foarte asemănătoare cu rezultatele altor două sondaje realizate în ultima vreme. Este vorba despre un sondaj de opinie comandat de PNL Timiș și altul comandat de PSD. Candidații propuși de noi se situează pe aceleași locuri, doar procentele obținute diferă. Și diferă foarte puțin. Ceea ce înseamnă foarte, foarte mult!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.