C.S.Ș. Lugoj – junioare: calificare în Turneul Final 1 – 6

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Dan H. BRUDIU

În buna tradiție a catedrei de volei a Clubului Sportiv Școlar lugojean, fiecare an aduce calificări, la diverse categorii de vârstă, în turneele finale ale Campionatului Național de minivolei, speranțe,  cadete (junioare mici) și junioare mari (în acest an, generația sportivelor născute în anii 2003 – 2004).

Astfel, la finalul săptămânii trecute, în perioada 27-29 aprilie, echipa voleibalistelor junioare de vârsta cea mai înaintată a  Clubului Sportiv Școlar din municipiu a reușit performanța de a câștiga toate cele trei meciuri jucate în grupa de la Cluj-Napoca, terminând prima în clasament și, în consecință, obținând unul din cele șase bilete de calificare la turneul final. Cum remarca și tehnicianul formației lugojene, două victorii relativ ușoare în fața echipelor din Caransebeș și Tg.Mureș, plus un joc decisiv de calificare în fața gazdelor clujene, adjudecat în patru seturi (3 : 1). Cu un joc foarte bun al Georgianei Popa, cea mai valoroasă voleibalistă a turneului semifinal, cu participări consistente ale Andrei Badiu-Savu și Patriciei Bărbulescu, sportive cu jocuri în prima ligă, completate de evoluții bune ale colegelor din lot, care a avut posibilitatea de a fi rulat în întregime în primele două partide.

În ce privește participarea la turneul final, C.S.Ș. Lugoj și susținătorii voleiului speră la o medalie, chiar dacă adversarii sunt cluburi cu tradiție și rezultate în voleiul juvenil, cum sunt  Dinamo, C.S.M. și C.T.F Mihai I (toate din București), Dacia Mioveni și CSS Bega Timișoara.

Rezultatele celor șase turnee semifinale:

Seria H (Medgidia)

Dinamo – CSS 1 Constanța = 3 : 0

CSS Medgidia – LPS Piatra Neamț = 3: 0

CSS 1 Constanța – LPS Piatra Neamț = 3: 0

CS Medgidia – Dinamo = 0 : 3

Dinamo – LPS Piatra Neamț = 3 : 1

CS Medgidia – CSS 1 Constanța = 3: 0

Dinamo București, calificată la faza finală.

Seria J (Bacău)

CSȘ Bacău – CSȘ 2 București = 3 : 1

Dacia Mioveni – CSȘ Tulcea = 3 : 0

CSS Tulcea – CSȘ Bacău = 0 : 3

CSȘ 2 București – Dacia Mioveni = 0 : 3

CSȘ 2 București – CSȘ Tulcea = 3 : 2

CSȘ Bacău – CS Dacia Mioveni = 1 : 3

Dacia Mioveni, calificată la faza finală.

Seria K (Focșani)

CSM București – Penicilina Iași = 3 : 0

CSS Focșani – LPS Mircea Eliade = 3 : 0

ACS Penicilina Iași – LPS Mircea Eliade București = 1 : 3

CSS Focșani – CSM București = 0 : 3

CSM București – LPS Mircea Eliade = 3 : 0

CSS Focșani – Penicilina Iași = 3 : 0

CSM București, calificată la faza finală.

Seria L (Sibiu)

CSS Sibiu – CTF Mihai I = 0 : 3

Viitorul Pitești – CSS 2 Baia Mare = 3 : 0

CSS 2 Baia Mare – CTF Mihai I = 0 : 3

CSS Sibiu – Viitorul Pitești = 3 : 2

Viitorul Pitești – CTF Mihai I = 0 : 3

CSS Sibiu –  CSS 2 Baia Mare = 3 : 0

Echipa de junioare CTF Mihai I București,

calificată la faza finală.

Seria M (Cluj-Napoca)

CSU Medicina Târgu Mureș – LPS Cluj-Napoca = 0 : 3

CSS Lugoj – CSS Caransebeș = 3 : 0

CSS Caransebeș – LPS Cluj-Napoca = 0 : 3

CSS Lugoj – CSU Medicina Târgu Mureș = 3 : 0

CSU Medicina Târgu Mureș – CSS Caransebeș = 1 : 3

LPS Cluj-Napoca – CSS Lugoj = 1 : 3

Echipa de junioare CSȘ Lugoj,

calificată în turneul final al campionatului național.

Seria N (Timișoara)

CSS Bega Timișoara – CSS Sighetu Marmației = 3 : 1

CSS Sighetu Marmației – CNNT Craiova = 2 : 3

CSS Bega Timișoara – CNNT Craiova = 3 : 2

Echipa de junioare CSS Bega Timișoara,

calificată la faza finală.

Felicitări reprezentantelor Clubului Sportiv Școlar Lugoj (foto), ce vor reprezenta voleiul juvenil local la cel mai înalt nivel al competiției naționale de junioare, turneul final 1 – 6, în perioada 18 și 22 mai, într-o localitate care nu a fost încă desemnată.

Aplauze deci pentru: Georgiana Popa, Andra Badiu-Savu, Patricia Bărbulescu, Mădălina Ioniță, Roxana Muntean, Luiza Roșie, Cristina Livadariu, Ana-Maria Motoș, Sandra Nistor-Popovici, Roxana Florea, Claudia Cimponeriu, Raluca Bucur.    Antrenor: prof. Dorin Horvath.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.