(continuare)
CEV Volleyball Challenge Cup
Optimi de finală – tur, Lugoj (miercuri, 22 ianuarie):
C.S.M. Lugoj – THY Turkish Airlines Istanbul = 0 : 3 (20:25,19:25,18:25)
Sala Sporturilor Lugoj. Oficialii jocului: A1: Siarhei Vaitsiakhovich (Belarus), A2: Bernard Valentar (Slovenia), Observator CEV: Gad Eizikovits (Israel).
(…) după eliminarea clubului ceh Dukla Liberec în șaisprezecimi, ne-am fi dorit s-avem noroc de un adversar mai accesibil în optimi, în competiție rămânând și reprezentante ale Austriei, Sloveniei, Elveției, Finlandei și Greciei, cu care șansele noastre ar fi fost crescute. Așa însă, confruntarea cu reprezentanta celei mai tari ligi continentale (Turcia, cu trei cluburi direct calificate în Champions League), gruparea feminină Turk Hava Yolari (Turkish Airlines) Istanbul, a fost teoretic dezechilibrată, diferența dintre cele două grupări sportive fiind, valoric, evidentă. Am asistat însă, împreună cu cei peste 1000 de spectatori, la un eveniment de marcă pentru voleiul din municipiu și pentru reprezentarea sa în premieră internațională în marea performanță. Un joc la care Lugojul a îmbrăcat din nou haine de gală, iar suporterii au fost, așa cum anticipam, la înălțimea evenimentului. Cu un staff tehnic/organizatoric compus din douăsprezece persoane (antrenor coordonator, patru antrenori asistenți, preparator fizic, doi fizioterapeuți, scouter, responsabil de presă, team manager, președinte), pe bancă cu unul din cei mai importanți tehnicieni din voleiul european, italianul Marcello Abondanza, lotul oaspetelor a aliniat în Banat nume cunoscute în voleiul mare, dintre care s-au detașat coordonatoarea turcă Ozge Kirdar, centrala belgiană Freya Aelbrecht, extremele Anne Elise Buijs – jucătoarea actualmente cea mai bine cotată a echipei (Olanda) și Madison Rishel (SUA), libero-ul turc Berin Iildirim plus, căpitanul echipei și vedeta lotului, cehoaica Aneta Havlickova, câștigătoare multiplă a CEV Cup și desemnată cea mai valoroasă a competiției, campioană în Italia (cu Busto Arsizio) și Turcia (cu Fenerbahce). În plus, cu obiectiv obținerea trofeului, turcoaicele reușiseră să câștige până la meciul de la Lugoj toate cele șase partide oficiale internaționale pe care le-au disputat (3:0 cu Dinamo București și 3:0 cu Zeleznicar Lajkovac în BVA Cup, 3:0 și 3:1 cu Diamant Kaposvar, 3:0 și 3:0 cu Ibsa Las Palmas).
Greu de trecut impresionantul blocaj din terenul turc, unde nu mai puțin de nouă voleibaliste măsurau peste 1,85 m, dintre care cinci peste 1,90 m ! De aici o medie de talie de 1,87 m a lotului turc, față de cea de 1,81 m a celui lugojean. Totuși, au fost multe faze foarte disputate și aplaudate, în care combinațiile Dianei Balintoni cu atacantele sale au reușit să țină un relativ echilibru în joc, până spre finalurile de set. Cele 12 puncte aduse de Nina Kocic, 8 ale Tamarei Ignjic și Daianei Roman, 6 ale Laurei Petria, 5 ale Andreei Petra și unul al Georgianei Popa au fost depășite de reușitele formidabilei Havlickova – 26 puncte, secondată de Albrecht (10), Buijs și Rishel (5). Apărări kamikaze, mingi spectaculoase, victorie finalmente normală a oaspetelor.
„Româncele au stat bine în teren, au fost luptătoare, știam de la meciurile lor din campionat și de la cel anterior din cupă că au atitudine bună. Și vă spun că nu a fost un succes facil. Oamenii din tribună, aproape de terenul de joc, au fost implicați și au susținut echipa. Lugoj nu are multe străine, dar are putere să lupte și să joace foarte bine pe propriul teren. În concluzie, suntem foarte mulțumiți de rezultat”,
a fost una din declarațiile de final ale lui Marcello Abbondanza.
C.S.M. LUGOJ:
coordonatori: 4.Diana BALINTONI, 5.Bianca ALBĂSTROIU, centrali: 14.Daiana ROMAN, 1.Andreea PETRA, 17.Andra BADIU-SAVU, universali: 10.Nina KOCIC (SRB), 7.Alexandra PANȚIRU, extreme: 15.Tamara IGNJIC (SRB), 11.Laura PETRIA, 6.Alexandra CAUC, 12.Georgiana POPA, libero: 13.Adriana POPA, 16.Patricia BĂRBULESCU
Staff tehnic: Ugljesa SEGRT, Dragan GRBIC, Vasile CANEA, Viktoria FEDKO.
Turk Hava Yollari ISTANBUL:
coordonatori: 9. Ozge KIRDAR, 17. Nursevil GOKBUDAK, centrali: 6. Ceylan ARYSAN, 10. Nur YURTDAGULEN, 13. Busra SAHIN, 18. Freya AELBRECHT (BEL), universali: 4. Aneta HAVLICKOVA-cpt. (CEH), 16. Yasemin OZEL, extreme: 5. Seyma ERKAN, 7. Ada GERMEN, 11. Anne Elise BUIJS (HOL), 19. Madison LYNN RISHEL (USA), libero: 3. Berin IILDIRIM, 8. Funda BILGI
Staff tehnic: Marcello ABBONDANZA, Daniele ALPI, Faruk FERAY DZANKOVIC, Mehmet YUCEL, Yunus OKAL, Selim KAYNAK, Korkan AYDIN, Omer ERTIK, Busra KILICLI.
Optimi de finală – retur, Istanbul (marți, 4 februarie):
THY Turkish Airlines Istanbul – C.S.M. Lugoj = 3 : 0 (25:15, 25:12, 25:17)
Sala: Burhan Felek Voleybol Salonu Istanbul Oficiali: A1: Bjorn Willems (Belgia), A2: Tiran Shaino (Israel), Observator CEV: Ranko Grujic ( Bosnia/Herțegovina).
Evoluție sigură a gazdelor, favorite după succesul din tur. Abondanza nu a efectuat schimbări, menținând aproape tot timpul în teren sextetul de bază. A opta victorie consecutivă a formației clubului patronat de liniile aeriene turcești ducea echipa în sferturile de finală, în care întâlnea Asko Steg Linz, reprezentanta Austriei, trecând și de aceasta la pas, prin două victorii clare.
La doar câteva ore după tensionata partidă din campionat de la Voluntari, lugojencele aveau oricum o sarcină dificilă în returul cu multinaționala din zona asiatică a Istanbulului. Urmare a evoluției mai puțin convingătoare în joc a unora dintre titularele de drept, staff-ul tehnic a efectuat permanent schimbări din setul al doilea, permițând tuturor sportivelor din lot să experimenteze evoluția la ultimul joc european din acest sezon, în compania unui adversar de calibru.
Panică la zborul de întoarcere, aeronava cu care delegația zbura spre Belgrad străbătând o puternică furtună la decolare și având serioase probleme la aterizare în condițiile unui vânt care a făcut ravagii în acea zi. Și ușurare la intrarea în țară, după o dublă oficială memorabilă în compania unei grupări super-profesioniste la început de drum, de care se va mai auzi cu siguranță.
(va urma)
Dan H. BRUDIU
Foto: Gabriel Brezeanu
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns