Business-ul cel mai profitabil: cu o investiție de 6.400 de euro se ajunge la un profit de peste 600.000 de euro

Reprezentantul asociaţiei Nucifere Regia, Toth Jozsef, a declarat, la o întâlnire cu mai mulţi antreprenori din judeţul Cluj, că investiţiile într-un hectar de livadă de nuci sunt cuprinse între 4.000 şi 6.000 de euro, dar beneficiile sunt foarte bune, transmite MEDIAFAX.

”Peste 4 – 5 ani, România poate redeveni lider mondial pe segmentul nucului, în condiţiile în care se vor cultiva 20.000 de hectare. Promovăm înfiinţarea unor livezi de nuci în România, doar din soiuri de nuci româneşti, pentru ambele tipuri de livezi – fructiferă şi forestieră – deoarece acestea sunt aclimatizate. Investiţiile nu sunt nici mici, nici mari, fiind nevoie de un buget de 4.000 de euro pentru un hectar de livadă de nuci fructiferi, iar pentru cea forestieră de peste 6.000 de euro, deoarece aici densitatea copacilor este mai mare. Susţinem o afacere de familie pentru livezile de nuci fructiferi. O astfel de familie, compusă din patru membri, poate întreţine o livadă de 5,2 hectare, şi poate obţine după perioada de maturitate a pomilor beneficii foarte bune”, a spus Toth.

O investiţie de 6.400 de euro făcută în 2017 într-un hectar de livadă forestieră poate genera un profit de peste 600.000 de euro în 25 de ani, depăşind estimările oricărui fond de investiţii.

”Este o investiţie pentru viitor, pentru copiii şi nepoţii noştri, să le putem lăsa ceva de care nu trebuie să aibă grijă pentru că o astfel de livadă se dezvoltă de la sine. Nucul forestier este căutat pentru lemn, sunt firme care achiziţionează cherestea de nuc, metrul cub costând între 800 – 1.600 de euro, în funcţie de calitate. După vârsta de 25 de ani, un nuc forestier poate ajunge la aproape 9 metri înălţime. Un hectar de livadă de nuc forestier poate produce în medie peste 350 de mc de lemn”, a afirmat reprezentantul asociaţiei Nucifere Regia.

În ceea ce priveşte o livadă de nuci fructiferi, după şapte ani se intră pe producţie.

”La un calcul estimativ de 2.200 de kg la hectar, la un cost de 10 lei pe kilogramul de nucă în coajă, iese o valoare a producţiei de 5.000 de euro, iar la miezul de nucă de 8.500 de euro, unde kilogramul este 35 de lei. În al doilea an de rod profitul lunar se ridică la 1.000 de euro, pentru nuca în coajă, şi depăşeşte 3.000 de euro la miezul de nucă. Investiţia se poate amortiza într-un an sau doi. Nuca are căutare ca şi aliment – ulei sau miezul de nucă, dar şi ca derivate. Coaja de nucă se foloseşte în industria farmaceutică, cosmetică, în industria de armanent, aviaţie sau la cea de bijuterii. Din coaja de nucă se fac anumite granulaţii care se folosesc în confecţionarea unor piese de armament, iar în aviaţie se foloseşte iarna în compoziţie cu spuma pentru degivrarea avioanelor. Coaja de nucă nu zgârie, astfel că se foloseşte şi la şlefuirea bijuteriilor. Şi frunza de nucă se poate valorifica în industria vopselei şi cea farmaceutică. Asociaţia noastră garantează şi desfacerea produselor”, a declarat Toth Jozsef.

Solul terenului pentru înfiinţarea unei livezi de nuci trebuie analizat înainte, iar zona trebuie să fie însorită în timpul dimineţii, între orele 10 – 15, şi să dispună de o sursă de apă pentru udarea pomilor.

Asociaţia Nucifere Regia din Târgu Mureş are peste 50 de membri.

AL PRESS

Despre admin 6788 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.