Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi

AJOFM Timiş vine în întâmpinarea tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă şi organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi, în data de 14 octombrie 2022, la binecunoscuta locaţie: Casa Tineretului, str. Arieş nr.18, Timişoara.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi reprezintă o oportunitate de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele locurilor de muncă, pentru ca aceştia să poată alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale sau să se informeze despre ocupaţiile cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung. La acest eveniment, pot participa şi celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia.

Persoanele în căutarea unui loc de muncă aflate în evidenţa agenţiei, sau cele care se înregistrează la agenţie până la data organizării bursei pot beneficia, în mod gratuit de servicii de informare şi consiliere profesională, incluzând şi îndrumare şi sprijin în realizarea CV-ului şi a unei scrisori de intenţie.

Pentru o promovare cât mai eficientă a locurilor de muncă de care dispun, angajatorii sunt rugaţi să transmită la AJOFM Timiş oferta de locuri de muncă vacante pe adresa ajofm.tm@anofm.gov.ro, sau pe fax la numărul 0256/294234, până la data de 12.10.2022.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute  la sediul AJOFM Timiş, Timişoara, bv. Republicii nr.21. tel 0256/294231.

Director executiv,
Paula-Roxana KAȘAI

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.