BNR a majorat dobânda de politică monetară la 2,5%

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Începând cu aprilie, când va dispare ajutorul de stat la plata energiei, se va trece la inflaţia cu două cifre, așa cum se arată în comunicatul de presă publicat după ședința BNR de miercuri.

Pentru a limita creșterea prețurilor, banca centrală a decis să majoreze dobânda sa de politică monetară de la 2 la 2,5%/an, ceea ce va frâna consumul. În același timp, rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) a fost majorată la 3,5% iar cea a facilității de depozit la 1,5%.

Cu toate acestea, România rămâne cu cea mai redusă dobândă-cheie din zonă. În Cehia ea este de 4,5%, în Ungaria de 2,9% iar în Polonia de 2,75%.

Un raport al BCR anticipează că „dobânda de politică monetară va atinge 3,0% la mijlocul acestui an, iar dobânda Lombard 4,0%”.

Fără a mai aștepta decizia de politică monetară a BNR, dobânzile interbancare au cunoscut o nouă majorare.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut miercuri de la 3,22 la 3,29%, valoare care nu a mai fost atinsă începând cu mai 2019.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,37 la 3,43%, cea mai ridicată valoare începând aprilie 2019. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 3,48 la 3,56%.

Piața valutară a fost calmă. Cursul euro a urcat insesizabil de la 4,5458 la 4,5459 lei. În cursul dimineții euro a atins un minim de 4,942 lei însă tranzacțiile din piața locală s-au realizat în culoarul 4,944 – 4,947 lei.

În așteptarea publicării joi a datelor privind inflația din Statele Unite, euro a crescut ușor la 1,1402 – 1,1445 dolari iar media monedei americane a alunecat de la 4,3306 la 4,3233 lei.

Reamintim că prețurile din SUA au crescut în decembrie cu 7%, nivel care nu a mai fost atins din iunie 1982, iar analiștii anticipează depășirea recordului, motiv pentru Fed de a accelera înăsprirea politicii sale monetare.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 4,6917 la 4,6821 lei iar cel al lirei sterline a crescut de la 5,8666 la 5,8715 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 253,2856 la 253,9364 lei, efect al creșterii unciei la 1.826 – 1.833 dolari.

Majorarea dobânzii-cheie de către Banca Poloniei a apreciat zlotul la 4,5167 unități/euro. Moneda maghiară s-a apreciat la rândul ei de la 353,69 la 353,15 forinți/euro.

Bitcoin era stabil și tranzacționa în culoarul 43.190 – 44.470 dolari iar ether fluctua între 3.060 și 3.210 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până miercuri la ora 14:00

Radu GEORGESCU

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.