Biserica Baptistă „Harul” la aniversarea a 30 de ani de la inaugurarea noii clădiri

Remus V. GIORGIONI

Începuturile Bisericii Baptiste Lugoj datează de pe la începutul secolului trecut, anul 1910; primul locaş de închinare fiind casa de pe str. Cloşca nr. 6 unde locuia unul din membrii fondatori, şi primul botezat (1912; au urmat alte două botezuri în 1915). După schimbarea a încă două locaţii, se ajunge-n final la adresa actuală de pe str. Plopilor 10. (Autorul acestor rânduri îşi aminteşte faptul că, pe atunci, în apropiere, puţin înaintea IGOL-ului, vizavi de parc se afla Autogara oraşului.) Iar Biserica era o clădire lungă şi joasă, cu multe geamuri, cu faţa la stradă.

Prin anul 1951 s-a cumpărat casa de la adresa actuală, care a trebuit demolată (de fapt – în mai multe rânduri). Primul pastor al Bisericii – după Drăgilă Dumitru – a fost Turcu Teodor, care preia conducerea în anul 1955. Între timp s-au făcut numeroase îmbunătăţiri: prin demolarea tavanului jos s-a realizat o cupolă în piese de lemn, ca o tablă de şah şi un balcon încăpător. La demolarea acesteia, când s-a început construcţia noii clădiri aniversate astăzi, la începutul anului 1990, s-a produs cunoscutul incediu, de la o flacără de sudură. Dar iată cum au stat lucrurile – desigur, în rezumat:

David Nicola, un păstor de nădejde (şi de legendă). Uşi deschise

„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată o uşă era deschisă în cer…” Iată începutul capitolului 4 din cartea Apocalipsa lui Ioan. Dar trebuie spus că Biserica „Harul” (care nu s-a numit întotdeauna aşa) a avut un pastor („păstor”) de legendă, care a venit la Lugoj după absolvirea Seminarului Baptist în anul 1978; dacă stăm să socotim, un calcul simplu ne duce la 22+22=44 de ani de activitate. Acum D. Nicola este pensionar, dar pe vremea aceea conducea lucrările, fiind aproape zilnic prezent pe schele (avea, din tinereţe, şi o experienţă de constructor). Şef de şantier era Nicu Negrei, ajutat de Brocea Vasile, trecut la cele veşnice de curând. Iar enoriaşii asigurau, prin rotaţie, mâna de lucru.

Dar să vedem ce este cu citatul nostru din Apocalipsa. Pastorul Nicola avea un principiu bun, pe care l-a împărtăşit şi l-a transmis mai departe Bisericii: dacă vezi în faţa ta o uşă deschisă – nu ezita nici o clipă să intri prin ea! Aşa s-a şi întâmplat: în adunarea generală din ianuarie 1990, Biserica condusă de David Nicola a hotărât începerea unei noi construcţii pentru Biserică – biserica fiind formată din oameni, pietrele vii. Dar erau multe impedimente, legate de aprobări, materiale de construcţie (cu preţul mereu în creştere, ca şi acum), lipsa banilor etc.

Cea mai mare problemă era, de bu-nă seamă, cea financiară. Cum se întâmplă de obicei, la ora începerii construcţiei, Biserica avea în cont cam a şaptea parte din suma necesară. Dar, oare, cum se cheamă o biserică: nu „casa Domnului” (să ne gândim doar la Templul lui Solomon, din Ierusalim). Şi cum zice la Carte: „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează – se silesc, n.n. – cei care clădesc”.

Iar atunci intervine cea de-a doua uşă, de la începutul secţiunii acesteia din articol: uşa din cer.

S-au găsit oameni de suflet – şi cu posibilităţi materiale – care să ajute lucrarea de construcţie: Nicu Craio-van şi George Bertalan, baptişti din străinătate, care au pus la dispoziţie sume mari, iar la ora actuală sunt membri de onoare ai Bisericii „Harul”. Au mai apărut de undeva şi doi englezi care au auzit de undeva despre construcţia bisericii baptiste lugojene (unul din ei membru în Camera Lorzilor), dispuşi să ajute lucrarea lui Dumnezeu. Şi, vorba pastorului Nicola: atunci a văzut casierul bisericii pentru prima dată cum arată lirele sterline – dar desigur şi dolarii americani, fiindcă au fost şi sponsori americani. Dar, înainte de asta (iată un principiu sănătos) – donatorii au vrut să ştie cât au pus fraţii din loc: sume considerabile pentru acea vreme: două-trei-patru mii de lei.

Iar, întorcându-ne la sărbătoarea din dimineaţa zilei de 13 noiembrie: au fost invitate oficialităţi cultice din oraş – şi de la Timişoara – şi pastori tineri care s-au născut sau/şi au crescut în Biserica „Harul”. Cărora li s-a dat cuvântul, ţinând fiecare un scurt speach evocator. Iar cei care n-au putut fi de faţă, şi-au transmis salutul prin internet. Au mai fost prezenţi şi fraţii Olariu, Gabriel şi Gigel Olariu; primul în calitate de sponsor, iar cel de-a doilea, ca pastor la „Pâinea Vieţii”, biserica din Mondialul Bocşei. A cântat ansamblul vocal-instrumental al Bisericii (cor, solişti şi orchestră).

Iar la finalul întâlnirii, cel cu care s-au început lucrările, dl pastor Nicola David, a susţinut o evocare istorică legată de problemele pe care le implică o construcţie atât de mare, gândită în perspectivă. Şi de piedicile care se ridicau în comunism (vorbim de transformările succesive ale vechilor localuri), când era vorba de aprobarea de a schimba doar câteva geamuri înguste, cu altele mai mari  spre exemplu. Toată desfăşurarea slujbei comemorative a fost moderată de pastorii actuali ai Bisericii: Bebe Ciauşu (care a prezentat şi un filmuleţ pe această temă) şi David Gabriel, pastor asistent.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.