Bârfa și ocara la români (6)

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Alma Cornea-Ionescu vs. Octavian Goga

După prelungi suspine pentru nurii unguroaicei din Budapesta, probabil împărtășite, deoarece și „poetul pătimirii noastre” era chipeș (prezența sa în aulele Universității budapestane, în acea perioadă, se pare că era doar un nevinovat pretext pentru a fi în preajma celei care-i răpise inima), Octavian Goga s-a căsătorit, înainte de Marea Unire, cu Toni Cosma, sora sopranei Lucia Cosma, „o femeie extraordinar de fină și cultă”. Alma Cornea, cu naivitatea omului atent la derapajele sentimentale ale unor personalități, percepute, îndeobște, ca purtând o anumită aură a intransigenței luptei identitare, detaliază câteva dintre intimitățile sentimentale ale bardului: „Ca om ingrat însă, după ce familia Cosma, care avusese legături mari cu boierimea și politicienii din vechiul regat, l-a ridicat și l-a ajutat cu fonduri substanțiale, «feciorul popii din Rășinari» și-a înșelat soția. Când a ajuns ministru, tot datorită legăturilor familiale ale lui Partenie Cosma, a divorțat de ea ca să se căsătorească cu Veturia Mureșan, o cântăreață foarte bună, dar extrem de ambițioasă și fără caracter, cunoscută în vremea aceea sub numele de Veturia Triteanu, după primul ei soț. Numai ea l-a mai putut ține în frâu, cu șiretenia ei, fără să aibă o influență prea bună asupra sa.

O altă contradicție între vorbă și faptă. El, șovinul intransigent, care a acuzat atâția români ardeleni cinstiți de «oportunism», a purtat atâta admirație ungurilor, legându-se tocmai de această Veturia Triteanu, care a avut o atitudine destul de penibilă, din punct de vedere românesc, în timpul Primului Război Mondial. Aceasta dădea concerte numai în tovărășia artiștilor unguri, în folosul unor societăți de binefacere maghiare, în timpul când jalea era atât de mare în Ardealul nostru românesc și când mii și mii de români gemeau în închisorile cele mai groaznice din Ungaria sau erau condamnați la moarte.”

Politica e politică și naște pasiuni, emoțiile identitare, ala rândul lor, nu pot fi ținute în frâu, dar onestitatea profesională a Almei Cornea impune, recunoscând valoarea artistică a cântăreței: „Am avut ocazia s-o ascult și eu, în 1917 [concertul a avut loc în 1918], la un concert, unde a cântat împreună cu Hegyi Emanuel [pianist], la Lugoj. A fost, într-adevăr, o mare cântăreață”. În privința reproșului că Veturia Triteanu ar fi cântat în exclusivitate în beneficiul societăților maghiare, pianista lugojeană se înșală: astfel, într-un anunț publicat în coloanele „Drapelului” lugojean, cititorii erau informați că tinerimea universitară română din Budapesta a „aranjat”, în 1909, sub patronajul lui Alexandru Mocioni, George Pop de Băseşti şi Iosif Sterca-Şuluţiu, un concert „împreunat” cu dans, în beneficiul Societăţii „Petru Maior”. Și-au mai dat concursul, cu acel prilej, în compania Veturiei Triteanu, Ella Ioanovici, Elena Pavlovici şi Nicolae Brătianu.

Absența Veturiei Triteanu de la festivitățile inaugurării Operei Române clujene, după înfăptuirea dezideratului Marii Uniri, este explicată printr-un pretins boicot al societății române, prin care era dezavuat comportamentul său filomaghiar. Acuzată, în istoriografia contemporană, că a fost racolată, ca agentă, de serviciile de spionaj germane naziste, Veturiei Triteanu îi pot fi recunoscute, spre apusul vieții, meritele pentru diligențele privind amenajarea Muzeului „Octavian Goga” și întreținerea parcului și a mausoleului poetului.

Mărturisindu-și actul de impietate față de memoria poetului, Alma Cornea surprinde și secvențe din controversata sa carieră politică: „Poate că este din parte-mi o lipsă de pietate față de memoria marelui poet Octavian Goga, de a-i ponegri, fără să vreau, memoria, însă sensibilitatea mea excesivă nu s-a putut împăca niciodată cu necinstea, minciuna și trădarea. Și Octavian Goga a făcut multe greșeli, plimbându-se dintr-un partid în celălalt, trăgând foloase din fiecare trădare până și-a ajuns visul: de a-și forma un partid al său, ajungând președinte al guvernului și storcând numai profituri personale din fiecare situație. Să ne gândim numai la odioasa afacere cu Mustul care fierbe, lucrare pe care, la sate, toți notarii, la ordin de sus, erau obligați a o plasa la fiecare sătean, s-o cumpere, vânzându-se, astfel, sute de mii de exemplare în timpul când Goga era ministru. […] Se zice că oamenii mari sfidează legile conviețuirii sociale. Lor totul le este îngăduit, trecând peste barierele cinstei, ridicate de societate, urmărindu-și orbește pasiunea și ambițiile lor nemaipomenite după putere, trecând, la nevoie, și peste cadavre, numai pentru a-și realiza idealurile de mărire. Așa au făcut și Napoleon, Voltaire și alții. Unde-i mult soare e și multă umbră. E adevărat, am citit undeva că, în 1917, când îi mergea foarte prost lui Goga, o țigancă din Iași i-a ghicit în palmă că va ajunge președinte de republică. Prezicerea l-a urmărit mereu. Și a ajuns președintele Consiliului de Miniștri. Dacă n-ar fi fost regalitate, Goga ar fi fost președinte de republică”.

A consemnat: Constantin-T. STAN

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.