Bârfa și ocara la români (5)

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Alma Cornea-Ionescu, dezinhibată, marcată de nostalgia anilor adolescentini și eșecurile profesionale și personale ale membrilor familiei („eu am avut o copilărie tristă, fiindcă așa m-am obișnuit să o privesc, prin lentilele unor «ochelari negri»”), pătrunde cu dezinvoltură, în memoriile sale, în intimitatea unor personalități aureolate de o pozitivă percepție colectivă. Descoperă, astfel, tare ascunse, necunoscute și, poate, nebănuite de contemporanii seduși de altitudinea piedestalului clădit cu sârg de-a lungul anilor. „El [Vasile Cornea, tatăl pianistei, absolvent al Politehnicii bucureștene, funcționar, episodic, la Poșta Centrală din capitala ungară] nu era un talent deosebit nici în ale scrisului – făcuse doar școală ungurească – și nici vreun agitator politic ca Aurel C. Popovici sau poet de talia lui Octavian Goga, cu legături de familie care să-i asigure în permanență subvenții din fondurile ministerelor. După studenție, Vasile Cornea a revenit la Caransebeș, unde a fost numit pretor.

De la Caransebeș, „pentru a scăpa de ochii vigilenți ai ungurilor, veșnic bănuitori”, tânărul bănățean părăsește Caransebeșul, fiind angajat ca funcționar la Poșta budapestană, „unde nu se sinchisea nimeni de existența câtorva valahi”. Ca prin vis, Alma Cornea-Ionescu își amintește de prezența, în casa familială, a lui Octavian Goga, despre care fratele său, inginerul Leli, avea o impresie deplorabilă: „e fără caracter, ușuratic și bețiv, dar foarte talentat în scris și foarte inteligent. Un temperament furios, vulcanic, plin de entuziasm, dar și extrem de ambițios și sensibil la laude încă de pe atunci. Nu admitea să fie altcineva, în afara lui, în centrul discuțiilor. […] Când băutura îl purta prin lumea visurilor, poate chiar atunci își scria cele mai frumoase versuri. […] Totuși, naționalismul său parcă nu era întotdeauna sincer, în sensul de a fi capabil de orice jertfă pentru poporul său, cel puțin nu era constant în sentimentele sale românești, fiindcă una spunea, și alta făcea. În timp ce chema la răzvrătire poporul asuprit împotriva stăpânilor vitregi ce-au țintit la suprimarea noastră ca națiune, «bardul prea slăvit al neamului românesc», «dușmanul neîmpăcat al ungurilor» s-a îndrăgostit de o unguroaică din Budapesta. Se știe că el venise în capitala Ungariei nu pentru a-și vedea de studii – cu anii nu a mai dat pe la Universitate –, ci pentru ochii frumoasei unguroaice din marea capitală  a Ungariei. Ambițios cum era, păcat că l-a furat și pe el politica. Apoi s-a apucat de învârteli și intrigi politice”.

A consemnat:

Constantin-T. STAN

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.