Cu siguranță, ne paște bunăstarea, iar noi nici măcar nu știm.
Cică urmează, atenție, o perioadă de progres nemaiîntâlnită în istoria Lugojului.
Cine putea să declare așa ceva? Păi cine, dacă nu chiar fostul primar ales, actualul primar demis, actualul consilier personal al primarului interimar.
Ei bine, nu a fost chiar declarația lui, pentru că, în calitatea lui reală de consilier, el doar consemnează ce declară primarul interimar. Dacă nu o fi chiar invers.
Afirmația de mai sus a fost făcută la Ședința Festivă a Consiliului Local al orașului Jena, din Germania, cu ocazia celebrării a 40 de ani de existență a parteneriatului dintre comunitățile noastre.
Iată textul:
«Primarul Municipiului Lugoj, Domnul Bogdan Blidariu s-a adresat celor prezenți susținând următorul discurs: „Stimați consilieri locali, Stimate Domnule Primar, Stimați colegi, /Dragă Jena,/ În calitate de reprezentant al comunității lugojene, respectiv de primar al municipiului Lugoj, încep prin a vă mulțumi pentru modul emoționant în care ne-ați primit de fiecare dată, dar și pentru modul în care mențineți nestinsă flacăra acestui parteneriat. […] Suntem aici la această sărbătoare pentru a vă împărtăși veștile bune de acasă, dar și pentru a vă cere sfaturi pentru a duce la îndeplinire cât mai bine tot ceea ce ne-am propus. […] Pentru Lugoj, urmează o perioadă de progres nemaîntâlnită în istoria sa”».
Urmează, în text desigur, o lungă serie de bla-bla-uri, pentru că, în realitate, „urmează o perioadă de progres nemaîntâlnită”.
Probabil că edilii din Jena au crezut cele de mai sus, dar noi, lugojenii, care vedem cum arată astăzi orașul, nu putem să nu ne întrebăm ce miracol, ce minune s-a întâmplat, că edilii noștri au devenit peste noapte profeți.
Lasă un răspuns