Asociaţia Scriitorilor în Grai Bănăţean are o nouă conducere, după demisia celei vechi

Începând de vineri,  2 februarie a.c., Asociaţia Scriitorilor în Grai Bănăţean are o nouă conducere. Aceasta s-a întâmplat în urma demisiei în bloc a vechii conduceri. Adunarea a avut loc în localitatea cărăşeană Constantin Daicoviciu, într-una din încăperile Pensiunii Căvărăţana, la ora 14.

În debutul lucrărilor, la care au luat parte aproximativ 20 de membri ai asociaţiei (prin aceasta şedinţa a fost statutară), prof. Ioan Ghera, preşedinte, a făcut o succintă trecere în revistă a plusurilor şi minusurilor înregistrate în perioada cât a fost el la conducere, după care a anunţat demisia sa şi a vicepreşedintelui, prof. dr. Ioan Căliman, demisii aprobate cu o singură abţinere, după care, acelaşi preşedinte a propus eliberarea din funcţie a secretarului şi trezorierului asociaţiei, respectiv a prof. Doina Pătruţ şi Gelu Câmpeanu, propunere care a întrunit sufragiile unanime ale adunării.
Înainte de a relata desfăşurarea lucrărilor, poate că nu greşesc dacă fac o mică informare despre istoricul constituirii acestei asociaţii. Sub forma actuală, ea datează din anul 2003, când a fost înregistrată la tribunal ca asociaţie cu personalitate juridică, primul său preşedinte fiind prof.

Nicolae Pătruţ, căruia i se datorează în mare parte constituirea ei. Din păcate, după numai o lună de zile, el a plecat la cele veşnice. După acest eveniment neplăcut, destinul asociaţei a fost încredinţat profesorului Ioan Ghera, cel care are merite deosebite, dobândite pe parcursul a 15 ani, cât a fost în fruntea ei, alcătuind un duo redutabil împreună  cu Ioan Căliman. S-a trecut apoi  la dizolvarea consiliului director, propunere care a fost şi ea votată în unanimitate.
Aşa cum stă în firescul lucrurilor, s-a făcut alegerea noii conduceri. Locul “vechii” conduceri a fost luat de o alta, formată din mai tinerii Dan Liuţ – Bocşa, preşedinte, şi Sergiu Boian  – Lugoj, vicepreşedinte, păstrându-se cutuma ca unul dintre “capi” să fie din judeţul Caraş Severin, iar celălalt, din judeţul  Timiş. În funcţia de secretar a fost ales Florin Bogdea, în cea de trezorier Ioan Peia (Lugoj), iar membri, Ioan Manzur (Lugoj), Maria Bihoi şi Maria Mândroane.

În timpul şedinţei a avut loc şi o discuţie ceva mai animată, declanşată de Gelu Câmpeanu, care şi-a manifestat nemulţumirea pentru scrierea propusă de un colectiv de specialişti, avându-l în frunte pe prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, prezent la întâmplare, scriere care se referă la modul cum ar trebui folosite nişte semne diacritice în literatura dialectală, pentru a reda cât mai fidel, sau cât mai aproape de cum se aude pronunţia (am redat mai pe înţelesul tuturor această problemă, atrăgând totuşi atenţia că nu e vorba de o scriere fonetică!). O adversară mai vehementă (vocală) a noii scrieri propuse de colectivul mai sus-amintit s-a dovedit a fi profesoara de limba şi literatura română Maria Bihoi. Cu un calm „academic”, prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu şi-a argumentat opinia exprimată, dar a precizat că el nu obligă pe nimeni să scrie aşa cum zice el că e mai corect şi mai aproape de ceea ce ar trebui să fie scrisul dialectal. Fiecare va scrie aşa cum doreşte. Eu unul, ca un ziarist imparţial ce sunt, voi adopta poziţia rabinului: Şi Câmpeau cu partizanii săi are dreptate, dar şi Ioan Viorel Boldureanu are dreptate. În încheire vă voi prezenta două declaraţii. Una a peşedintelui demisionar, iar cea de a doua, a noului “uns”.

Prof. Ioan Ghera, fost preşedinte:
„Astăzi, aţi asistat la adunarea Asociaţiei Scriitorior în Grai Bănăţean, în care s-a ales noua conducere. Cea veche, în frunte cu mine, a demisionat. Noua conducere va trebui să aducă un suflu nou în rândul asociaţei. Principalul deziderat desigur că va rămâne acela de a păstra, de a promova şi de a transmite viitorimii graiul bănăţean. Bineînţeles, se mai lucrează pentru conservarea tradiţiilor, obiceiurilor, precum şi la descoperirea altora.  De asemenea trebuie continuată apariţia revistei Tăt Banatu-i fruncea, revistă care a atins cel de al 18-lea an de viaţă. Poate unii se întreabă de ce mi-am dat demisia. Pentru a nu trezi suspiciuni, trebuie să vă mărturisesc că atunci când am început să cochetez cu literatura în grai, eu aveam 35 de ani, iar Ion Căliman tot atâţia. Împreună aveam 70 de ani. Acum am singur 70 de ani”.

Dan Liuţ, noul preşedinte:
“Din punctul meu de vedere, Asociaţia Scriitorilor în Grai Bănăţean trece printr-un mic impas. Dacă vreţi, este o copie în miniatură a actualului Banat. De ce? Populaţie îmbătrânită, natalitate scăzută.  Asta este de fapt asociaţia noastră, la ora actuală. Foarte puţini tineri în asociaţie. Trebuie puţin flexibilizată, puţin deschisă către publicul larg (nu că ar fi fost închisă până acum). Trebuie să mulţumesc celor care au fost la conducere până acum, pentru faptul cum au ştiut să ţină sus stindardul acţiunilor culturale desfăşurate până acum, care au fost de o  calitate foarte, foarte bună. Referindu-mă acum la demisia prof.  Ioan Ghera, din proprie iniţiativă, trebuie să arăt că şi dânsul face parte din categoria celor mai în vârstă, m-am gândit că sunt suficient de matur din toate punctele de vedere, ca să pot continua ceea ce au făcut predecesorii mei, iar pe de altă parte, sunt dator moral celui care a conceput această asociaţie, regretatul Ştefan Pătruţ, cel care mi-a dat girul  domniei sale, considerând la momentul respectiv (asta se întâmpla cu 18 ani în urmă) că un recitator, în speţă Dan Liuţ, poate fi la fel de bun ca şi un creator, ba pe alocuri mai bun, deoarece poate transmite mai bine mesajul poeziei dialectale. De aceea mă simt dator să duc mai departe munca începută de Ştefan Pătruţ şi continuată de profesorul Ioan Ghera.”

Mircea ANGHEL

Despre admin 6793 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.