Se situează în estul judeţului Timiş, la 4 km nord de Bethausen, centrul de comună, și la 22 km de Făget. Chiar dacă prima atestare documentară este în anul 1454, s-au descoperit urme de locuire datând din epoca bronzului.
Într-o periegheză din aprilie 1987, efectuată de Al. Rădulescu, Mircea Mare şi Florin Medeleţ, la nord de satul Cladova, lângă cantonul silvic, în stânga drumului ce duce spre Ohaba Lungă, s-a constatat existenţa a trei movile de pământ.
În mantaua movilelor din terenul arabil, s-au descoperit mici fragmente ceramice roşii şi cărămizii, lucrate cu mâna şi fragmentul din buza unei căniţe datând, probabil, din epoca bronzului.
Numele este de origine slavă și vine de la apa Cladova, fiind vorba de un pârâu mai repede, care antrena în trecere buștenii căzuti spre localitate, în limba sârbo-croată Klada=buturugă.
Vechea vatră a satului era pe dealul din vecinătatea cimitirului, de unde la sfârșitul sec. al XIX-lea locuitorii s-au mutat pe actuala vatră.
În anul 1453 regele Ladislau al V-a dăruește lui Ioan de Hunedoara și fiilor săi districtele românești Suggia (Sugea), Jupani și Fârdea din comitatul Timiș, iar în anul următor capitlul din Arad îi pune în posesie.
Cladova făcea parte din districtul Suggia. În 1597 Sigismund Báthory donează localitatea lui Ștefan Török, în 1612 Gabriel Bethlen o donează lui Katalin Török, iar în 1620, când se stinge familia Török, Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei donează Cladova lui Ștefan Bethlen junior.
De-a lungul anilor localitatea a fost consemnată în diferite forme: 1453 Cladwa, 1554-1579 Kladova, 1597 Cladowa, 1612 pred. Ciadna, 1617 Cladona, 1620 Cladova, 1689 Cladova, 1828, 1851 Kladova, sec. XIX Begakladova. În anul 1554 Cladova avea 6 case, în 1579, 6 case, în 1717, 30 case și în 1776, 63 case.
În anul 1869 avea 154 case și 749 locuitori, din care 743 români, în 1880 avea 156 case și 698 locuitori, din care 599 români; în 1900 avea 172 case și 781 locuitori, din care 740 români; în 1910 avea 165 case și 791 locuitori, din care 761 români; în 1930 avea 765 locuitori, toți români; în 1992 avea 537 locuitori, din care 511 români; în 2002 avea 533 locuitori, din care 529 români; în 2011 avea 539 locuitori, din care 529 români.
Din punct de vedere administrativ, în sec. XV-XVI făcea parte din districtul Sugea, la sfârșitul secolului al XVII-lea din districtul Făget, după instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat aparținea districtului Lugoj și cercului administrativ Lunca, în 1781 făcea parte din comitatul Caraș, plasa Bulci, iar după 1881 din comitatul Caraș-Severin, plasa Bega.
În 1919 făcea parte din județul Caraș-Severin, plasa Begheiu, secretariatul cercual Bethausen, iar după 1925 din judeţul Severin, plasa Balinț.
Din anul 1950 devine sat component al comunei Bethausen alături de satele Bethausen, Leucușești și Cutina, raionul Lugoj, Regiunea Banat, după înființarea în 1952 a raionului Făget este arondată acestui raion, iar din anul 1968 este sat aparținător comunei Bethausen, împreună cu satele Bethausen, Leucușești, Cliciova, Cutina și Nevrincea, din județului Timiș.
Dumitru TOMONI
PS: Îi rog pe cei care au fotografii cu satul de altădată (cu școala, biserica, preoți, învățători, nunți, înmormântări, serbări școlare etc.) să-mi trimită fotocopii, pentru Muzeul de Istorie și Etnografie din Făget!
Lasă un răspuns