Constantin-T. STAN
Am avut prilejul să observ în decursul perigrinărilor mele, ca membru în Corul „Ion Vidu”, prin diferite toposuri culturale, modalitatea prin care dascălii din sisteme educaționale îndelung exersate contribuie la desăvârșirea procesului instructiv-educativ (ca să folosesc o sintagmă demonetizată): nenumărate schimburi de experiență, excursii documentare, lecții desfășurate în spații muzeistice sau în preajma unor monumente istorice încărcate de simboluri locale, regionale sau naționale.
Prin contrast, în sistemul practicat la noi persistă încă un dăunător imobilism, uneori impasibilitate, dar, mai ales, multă birocrație, un fel de „scârța, scârța pe hârtie”, o modalitate comodă de a pretinde că ai efectuat o activitate. Evident, există numeroase nobile excepții ale unor dascăli performanți și ale unor copii excepționali din varii domenii, dar care nu fac decât să întărească nefericita regulă.
Ca bun român (cum îmi doresc să fiu), care preia selectiv ceea ce pare important, însă, mai ales, ceea ce se potrivește profilului nostru identitar (dincolo de toate racilele de import, copleșitoare pe zi ce trece și care acționează ca veritabili viruși), m-am străduit să pun în practică, alături de devotați colegi din învățământul artistic (care au achiesat la imperativele dezideratului), un proiect de anvergură: stabilirea unor relații cu instituții de același profil, prin care să facilităm realizarea unor contacte profesionale nemijlocite. Contractele de parteneriat încheiate cu școli din țară și străinătate au generat noi energii, au deschis orizonturi didactice inedite și s-au constituit în punți de cunoaștere reciprocă, finalizate, uneori, prin trainice prietenii. Memorabile, în acest sens, rămân concertele susținute de muzicienii lugojeni la Școala de Muzică „Josif Marinković” din Vârșeț (2014) (reședința Episcopiei „Dacia Felix”, eparhie a Bisericii Ortodoxe Române), Școala de Muzică „Erkel Ferenc” din Gyula (2012 și 2016) și, cu mai mult timp în urmă (2010), la Școala Municipală de Muzică, Artă Dramatică și Dans din Franconville, Franța, o instituție care echivalează ca formă de organizare cu vechiul Conservator lugojean (actualmente Școala de Arte), aflată sub tutela Primăriei.
Catedrala episcopală din Vârșeț a fost târnosită în 1913, în acordurile imnurilor liturgice psalmodiate de cântăreții Reuniunii Române de Cântări și Muzică, sub măiastra baghetă a lui Ioan Vidu. Rețin, din spusele păstorilor vârșețeni, deplorabila impresie lăsată la jubileul centenar de oficialitățile lugojene, care veniseră „cu mâna goală”, neinteresate să contribuie la înălțarea unui bust închinat doinitorului Banatului. Nu a fost o nevinovată eroare, deoarece, în același an, la jubileul de 150 de ani de la nașterea lui Vidu, cei aflați în fruntea bucatelor în urbea de pe Timiș (ajunși acolo trist de întâmplător, prin loteria buletinelor de vot) au uitat de „nașul” Anei Lugojana, iar anul aniversar, care ar fi trebuit să ne lumineze sufletele, s-a scurs anost, în meschinătatea unui prezent maculat de amatorism și nepricepere. Concertul micilor artiști lugojeni în Banatul istoric a avut însă darul de a mai estompa din păcatele adulților.
Vrednic de luminoasă aducere-aminte este și concertul susținut de elevii Școlii de Muzică lugojene, chiar de Ziua Națională, la 1 Decembrie 2016, pe scena sălii festive a Școlii de Muzică din Gyula, ce poartă numele autorului Imnului Maghiar (Hymnusz) și al Operei Naționale Maghiare, Erkel Ferenc. Casa natală a maestrului maghiar a fost transformată, cu mult timp în urmă, în Casă memorială, dotată cu o tehnologie muzeistică de ultimă generație (digitizare, tehnică laser), zeci de mii de turiști maghiari și străini trecându-i anual pragul, fascinați de personalitatea compozitorului și modalitatea modernă, actualizată de prezentare. Castelul Almásy, un fel de Prefectură lugojeană, a fost transformat într-o instituție muzeistică de interes european, un adevărat Luvru în miniatură, care aduce sume considerabile la bugetul local. Punctele de atracție, într-un orășel de dimensiunea Lugojului, numeroase și variate (castelul medieval, ca să nu mai amintim de spaurile cu apă termală), ambientul stradal (parcuri cu gazon și aranjamente florale realizate cu artă, monumente, statui, plăci memoriale, diverse amenajări urbanistice – generate de fonduri europene utilizate cu responsabilitate, inteligență și eficiență) situează Gyula (Jula) în topul așezărilor ungare de maxim interes turistic. O localitate în care artiștii (tineri și adulți) lugojeni au avut ce învăța. Nu în ultimul rând, calda ospitalitate, legarea unor prietenii durabile, care, în timp, pot disipa asperități întreținute, de multe ori artificial, de anumite cercuri interesate. Evident, nefastele episoade ale istoriei trebuie cunoscute (pentru a nu mai fi repetate), dar nu atașate ca o povară subconștientului reprezentanților tinerei generații, reziduuri ale unei epoci revolute pe care trebuie să le poarte, aidoma unor moderni Sisifi, ca eternă și neizbăvită penitență.
Parteneriatele, schimburile de experiență, lecțiile deschise în medii atipice fac parte din structurile educaționale promovate de state cu un învățământ performant, adaptat perpetuu la cerințele sociale și economice ale contemporaneității. Ieșiți din cercul vicios al imobilității și anacronismului, dascălii au datoria de a se conecta la principiile unui învățământ modern, flexibil, performant.
Distribuie:
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Lasă un răspuns