Antologia de poezie contemporană „Ontos, eros, thanatos” va fi lansată vineri, 21.02.2020, la Moncafe Lugoj

La începutul acestui an, a apărut antologia de poezie contemporană „Ontos, eros, thanatos”, realizată de Ela Iakab, Maria Bologa și Ion Oprişor. Volumul de 333 de pagini, tipărit la Editura Mirador, din Arad, editor Ioan Matiuț, are prefața semnată de Ela Iakab, iar ilustrația copertei îi aparține lui Ion Oprișor.

Antologia, apărută în excelente condiții grafice, include 28 de poeți din Lugoj, Timișoara, Reșița, Arad, Hunedoara, Târgu Mureș, Sibiu, dar și din alte orașe ale țării (așezați în ordine alfabetică):

Armina Flavia Adam, Maria Bologa, Ioana Burghel, Nina Ceranu, Ilie Chelariu, Vicu Cojocaru, Simona Constantinovici, Dumitru Cristănuş, Vasile Dan, Octavian Doclin, Remus Valeriu Giorgioni, Gabriel Hasmaţuchi, Ela Iakab, Borco Ilin, Laurian Lodoabă, Ioan Matiuţ, Andrei Mocuţa, Maria Niţu, Marian Odangiu, Dumitru Oprişor, Ion Oprişor, George Popovici, Liubiţa Raichici, Nicolae Silade, Costel Stancu, Nicolae Szekely, Robert Şerban și Adriana Weimer.

Volumul cuprinde, pe lângă creațiile celor 28 de poeți antologați, fotografia fiecărui autor, cele mai importante date bio-bibliografice ale acestora și câteva considerații critice semnificative pentru creația lor poetică.

Lansarea antologiei va avea loc vineri, 21 februarie 2020, cu începere de la ora 17, la Cafeneaua Moncafe, Pasajul Avram Iancu nr. 3, Lugoj. Vor vorbi despre această importantă apariție editorială Ela Iakab, Marian Odangiu, Ion Oprișor și editorul Ioan Matiuț.

Nicolae SILADE


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6892 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.