Andrei Novac şi-a lansat cartea la Biblioteca Municipală Lugoj

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Biblioteca Municipală şi „Casa Bredicenilor” au organizat marţi, 5 februarie 2019, la Biblioteca Municipală Lugoj, lansarea volumului de poezie Prin închisori şi prin libertate (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2018), semnată de scriitorul şi istoricul Andrei Novac (membru al Uniunii Scriitorilor din România, doctor în filologie). Despre scriitor au vorbit dir. Henrieta Szabo, prof. Simona Avram şi poeta Adriana Weimer. La Lugoj, din poezia semnată de Andrei Novac, din volumul Prin închisori şi prin libertate, a recitat actriţa Loredana Lupescu. Cartea se deschide cu un citat al lui Petre Ţuţea: „Libertatea omului este partea divină din el”. Pe coperta a patra a cărţii, criticul literar prof. univ. dr. Cornel Ungureanu scrie: „Intensitatea lirică a asumării statutului de literat (de excepţie a rostirii) nu îl aşază sub semnul unei generaţii sau promoţii literare, ci sub semnul unei geografii literare fericite”. De asemenea, tot pe coperta a patra a cărţii, scriitorul Felix Nicolau notează: „Prin închisori şi prin libertate propune un discurs poetic surprinzător de unitar.

O înşiruire de termeni-refren (închisoare, sensibilitate, vis, umbre, moarte, tăceri) extrage esenţialul unui scriituri centrate pe intensitate. În căutarea profunzimii sunt folosite metafore şi comparaţii ce niciodată nu vor friza derizoriul. Spectrul redus de culori adânceşte viziunile-cărţi poştale atât cât ele să nu devină patetice. Un expresionism bine temperat, dar cu miză majoră”. Tot marţi, 5 februarie 2019, de la ora 18.00, poetul Andrei Novac şi-a lansat volumul Prin închisori şi prin libertate la Librăria “Două bufniţe” din Timişoara, fiind şi invitatul poetului Robert Şerban la emisiunea “Piper pe limbă” la TVR Timişoara.

Adriana WEIMER

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.