Albinele și urșii, fabulă de llie Bâtcă

Share Button

După scurtă hibernare,
urşii, căutând mâncare,
au pornit spre o stupină
dintr-o zonă subalpină,
dar, în stupi, să vezi durere,
nu era un gram de miere.

Cei bătrâni, cu influenţă,
au ţinut sfat de urgenţă
şi-adunând, apoi, tot natul,
au citit comunicatul.

– Azi s-a hotărât, în plen,
ca, din lipsă de polen,
albinele lucrătoare
să plece peste hotare,
să muncească la străini,
ca s-avem fagurii plini.

– Am şi eu o întrebare:
Dacă nu-i polenizare,
nu se rupe lanţul trofic?,
comentă un urs distrofic,
încât, la noi, prin livezi,
nici un fruct n-o să mai vezi…

– Mare pagubă-n ciuperci!
Azi livezile sunt… terci
şi nu-i chip de revenire.
Ştiţi voi… Greaua moştenire!,
îi răspunse Ursul Brun,
sprijinit de un gorun.

Fructe, cu un mic efort,
o s-aducem din import,
s-avem pentru fiecare.
– Stai jos! Altă întrebare!

– Dar cu trântorii din stup
ce-o să facem, căci la zdup
nu-i putem băga pe toţi.
Ei, în primul rând, nu-s hoţi,
ca să fie pedepsiţi,
plus că trebuie hrăniţi
şi-ngrijiţi cum se cuvine,
iar din mierea de albine
ce-mi revine, natural,
nu cedez nici un pocal.

– Martinel, nu fi cretin!,
i-a zis Ursul Carpatin
celui care, din prostie,
amintea de puşcărie.

Nu-i închidem nicăieri,
îi luăm consilieri
sau îi angajăm, băiete,
trântori-şefi, la cabinete!

La aşa vorbe cu tâlc,
ursuleţul tăcu mâlc
şi, deşi nu avea şcoală,
a desprins şi o morală:

Când mulţi te votează
şi deţii puterea,
nici nu mai contează
cum se face mierea.

620

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.