În dimineața zilei de 10 ianuarie, m-a sunat șeful și m-a întrebat ce fac la noapte. Cum întrebarea mi s-a părut cam ciudată, am evitat să-i răspund direct, așa că l-am luat prin învăluire. Sincer să fiu, eu noaptea obișnuiesc să dorm, dar cum cu șeful e bine să începi anul în relații cordiale, i-am răspuns: eu la noapte am să fac ce doriți dumneavoastră, Șefu’!
Așa am aflat că cea de a zecea noapte din cele 366, cât are anul de grație 2020, o voi petrece la Restaurantul J’adore, unde va avea loc Revelionul Pensionarilor. Recunosc că nu-mi displac revelioanele, dar chiar cu pensionarii, frate? Nu mă putea trimite și pe mine la o chermeză cu tineret? Dar cum ordinul se execută, nu se discută, m-am conformat, și la ora stabilită m-am prezentat la locul faptei ca să consemnez și apoi să relatez cele văzute și auzite acolo.
Am fost așezat la o masă unde doamnele din jur nu erau deloc expirate și asta m-a mai liniștit. Atmosfera calmă din sala plină până la refuz cu seniori și senioare nu prevestea nimic din uraganul care urma să se dezlănțuie. Semnalul începerii evenimentului l-a dat, așa cum e și firesc, primul senior al urbei, care în alocuțiunea sa a amintit mesenilor faptele sale de vitejie săvârșite în neîntrerupta luptă politică pe care o duce cu morile de vânt ale opoziției și a enumerat, cu binecunoscuta-i modestie, nenumăratele ctitorii ridicate în cei doisprezece ani de domnie în primărie. Apoi, într-un gest de mărinimie, a dat dezlegare la veselie.
Bineînțeles că, tot meseanul fiind patriot, veselia nu putea începe fără un moment folcloric, așa că Ansamblul de dansuri al Casei de Cultură a executat o suită de dansuri bănățene, stârnind pofta de mișcare a privitorilor. E drept că între timp și-a făcut efectul și licoarea din pahare, așa că în momentul în care onorata asistență a fost invitată la dans, s-a produs surpriza.
La început, câteva senioare s-au prezentat pe ringul de dans, apoi numărul lor a început vertiginos să crească. Seniorii au reușit și ei, între timp, să se ridice de pe scaune și dă-i nenicule cu dansul! Ziceai că ești la balul bobocilor, nu al pensionarilor. Nici vorbă de coxartroze, gonartroze, artrite reumatoide, spondiloze și alte rele dobândite în decenii. Duduia pământul sub talpa seniorilor.
Lângă mine, un distins profesor de matematică, ajuns la respectabila vârstă de 96 de ani, bătea cu degetele pe masă, tacticos, ritmul muzicii, privind insistent spre o doamnă mult mai tânără de lângă el. Am avut impresia, pentru câteva clipe, că se va ridica și o va invita la dans, dar nu a mers atât de departe.
M-a frapat disciplina și respectul care domnea în acest furnicar de oameni veniți să serbeze trecerea dintre ani. În fața mea se afla o generație crescută și educată după alte reguli, care lua în serios până și joaca. În concursul de dans, douăzeci de perechi și-au disputat cu înverșunare marele premiu, apoi ringul a fost invadat și de ceilalți meseni. Când orchestra a interpretat o sârbă și lumea a intrat în iureșul ei, am avut impresia că tinerețea a pus stăpânire peste lumea aceea marcată de trecerea anilor.
Timpul parcă s-a oprit și el ca să vadă această odă a bucuriei adusă vieții, interpretată de seniorii cetății de pe malurile Timișului. Ador J’adore și… mai vreau.
Lasă un răspuns