Actuala Corso Café şi celebrele Petroane

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe
Telegram și Google News

Remus V. GIORGIONI

Un punct de reper ar urbei timişene era (şi a rămas) aşa-zisa Patiserie Bucegi. Înfiinţată prin anii 60-70 ai secolului trecut, în monumentala clădire de pe Splaiul Brediceanu, ea a suferit în timp diferite metamorfoze, până la stadiul de acum, când se numeşte Cafeneaua Corso.

Toată această clădire de pe Splai, colţ cu centrul – „monumental” şi el – al oraşului care cuprinde farmacia, magazinul de electrice erau proprietatea familei Verteş. La etaj, se afla Policlinica, apoi o clinică dentară şi sediul firmei dlui Bădina; pe când proprietarilor statul comunist le-a lăsat o biată cămăruţă de locuit.

(Au avut, astfel, „onoarea” de a fi chiriaşi în propria casă, şi li s-a făcut „hatârul” de a lucra la farmacia proprietate de stat. Dar acelaşi lucru s-a întâmplat în mai toate cazurile: în casa Bejan, ditamai palatul, proprietara avea un culcuş improvizat undeva într-o cămăruţă de la etaj.)

Patiseria – cu barul, cofetăria, cafeneaua – în primii ani de după naţionalizare, se aflau la stradă, iar în curtea din spate – laboratorul de patiserie (plăcintărie) care există şi astăzi. Ca orice bar – barul Patiseriei vindea mai pe la începuturi doar băuturi, iar mai apoi, prin anii 70-80, doar cafea.

Desigur că, după 1989, activitatea locantei s-a diversificat, dar în principal a rămas o cafenea-cofetărie, în care se vindeau produse de patiserie şi dulciuri de tot felul. Pe colţul clădirii era o nişă – în cadrul magazinului Electrice – în care Patiseria Bucegi îşi ţinea aparatul de îngheţată. (Obiceiurile se cam păstrează: vezi, în prezent, toneta de îngheţată de lângă pod).

„Parte din peisaj”: era vremea când mai exista peisaj…

Toneta cu dulciuri a patiseriei era, pe atunci, cum se zice, parte din „pei-sajul” de la Ceasul Electric (vai de el – în zilele noastre – peisaj!). Acest colţ al clădirii, folosit de patiserie pentru a-şi „desface” produsele: dulciuri şi îngheţată, a fost al Patiseriei Bucegi, practic până s-au privatizat Electricele, după revoluţie.

A funcţionat acolo o bancă, iar apoi o firmă de… păcănele. De păcălele! După 1989 proprietarii – familia Verteş – şi-au revendicat clădirea, obţinând patiseria cu anexa sa de laborator.

Dar şi restul de clădire, care a fost scos la vânzare, atfel încât actuala Cafenea Corso are de mult noi proprietari. (Aceste informaţii, atât de interesante pentru istoria apropiată a urbei, dar preţioase prin ele însele, le-am obţinut de la dna Maria Izgherean, care a fost angajata patiseriei vreo patru ani, din 1978. Îi mulţumim călduros pe această cale şi promitem că o vom cinsti cu o cafea la vechiul ei loc de muncă!)

Localul a suferit între timp modificări succesive, printre care cea mai semnificativă a fost construirea unui balcon sub tavanul clădirii – un soi de Podium (acesta este şi numele intermediar al firmei, care persistă şi acum pe frontispiciu, cu un „P” de zici că e V!).

La barul de sus se urca pe o scară lipită de peretele din dreapta. Dar ceea ce este mai reprezentativ – şi a devenit simbol al oraşului – este faptul că pe perete era un brâu din pietre de râu date cu lac incolor: faimoasele „băuţe”, de unde localul s-a procopsit cu acel nume inubliabil. Adică, de-ne-uitat…

Un isteţ a botezat localul – sau pur şi simplu a exclamat într-o zi către grupul său de prieteni: Hai să mergem la petroane! Şi La Petroane a rămas pentru eternitate în memoria colectivă.

Cum spuneam, mai la-nceput în partea de sus a încăperii, sub tavanul înalt de vreo şapte-opt metri se afla doar barul (şi el ornat pe peretele din spate cu nişte petroane); străjuit de vreo două-trei mese, pentru că nu era loc de mai multe. Iar în prezent încap cam toţi elevii de la Brediceanu – când se află în pauză; nimeni n-a stat să-i urmărească dacă sunt în recreaţie sau chiulesc de la vreo oră… Oricum –  acum sunt în vacanţă!

Un alt dăştept a botezat locul „La cracă”, pentru că te urcai sus, aproape de „cer” (tavan) şi te simţeai ca pe creanga unui copac.

Câteva evocări ale vechii sigle Corso, cea din interbelic

Am scris cu alt prilej despre Cafeneaua Corso, vestită în interbelic – aflată „peste drum”; adică, peste pod – peste Timiş. Pe colţ, unde se află magazinul de covoare şi ţesături. În cazul actualei cafenele, inscripţia cu denumirea se află doar pe tejghea, în interior.

Dar niciodată nu e prea târziu… Mai ales că firma dlui Alex Musceag (care a preluat de ceva vreme activele firmei de la o familie de albanezi) a mai deschis un local în locaţia Palatului  Lugoj, alături de multe alte firme şi întreprinzători.

În vechea Corso Café se aduna lumea bună a Lugojului: după ce serveau o cafea în Lugojul german, era musai să bea una şi în partea românească. Era locul de întâlnire al Bredicenilor şi al poganilor adunaţi în jurul lor.

Şi astfel – după mode-lul vestitelor cafenele bucureştene, Capşa şi Corso, unde îşi făcea veacul obştea (boema) scriitoricească, la fel proceda şi intelighenţia lugojeană, pe care o prindea orele prânzului la cafeaua de dimineaţă…

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.