Militarii Batalionului 183 Artilerie Mixtă ,,GENERAL ION DRAGALINA” au organizat zilele acestea în urbea lugojeană o acțiune îndreptată spre cei ce trec prin momente mai puțin fericite, confruntându-se cu probleme de natură socială ori financiară. În acest sens, câteva familii au primit din partea artileriștilor lugojeni alimente, produse sanitare și de igienă, dar și alte daruri venite a le face Sărbătorile Pascale mai fericte.
,,În aceste zile în care ne apropiem vertiginos de marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos am socotit de cuviință a ne aduce și noi, militarii lugojeni, aportul nostru de bine în sânul comunității. Nădăjduim că prin acțiunea caritabilă și prin implicarea noastră am reușit să aducem și noi un strop de bucurie și de speranță în sufletul acestor persoane greu încercate.”
Lasă un răspuns