A început un nou an şcolar! Elevii s-au reîntors în bănci

Școlile din Lugoj și-au redeschis porțile, luni dimineață, iar cei peste 6000 de elevi, care studiază în unitățile de învățământ lugojene, s-au reîntors în bănci. Ca de fiecare dată, începerea noului an școlar a fost sărbătorită în mod festiv în toate unitățile de învățământ, în prezența  oficialităților locale.

Primarul Francisc Boldea a fost prezent și anul acesta la festivitatea de deschidere de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”, instituţie unde a ocupat, mai mulţi ani, funcţia de director, dar și la Colegiul Tehnic “Valeriu Braniște”, Școala Gimnazială Nr. 2 și la Școala Gimnazială Harul.

Faptul că Lugojul este așa de căutat pe piața muncii se datorează calității umane a locuitorilor săi.  Calitatea umană se formează din școală. De aceea sunt mândru că eu am absolvit acest colegiu, frații mei, soția mea, nepoata și acum nepoțelul meu,  care acum e înscris în clasa a V-a. Îi felicit pe părinții care au ales această școală de elită a Banatului, titlu pe care și-l păstrează în continuare. Celor din clasa a V-a le este grea trecerea de la doamna învățătoare, la doamna dirigintă și la doamna profesoară. Vor depăși acest moment, în mod sigur. Pe cei din clasa a VIII-a îi așteaptă cel mai greu moment din viața lor de școlar, este clasa în care ei trebuie să susțină cel mai greu examen pentru ca să obțină „pașaportul” pentru o viață mai bună, iar pe cei de a XI-a îi așteaptă cea mai frumoasă vacanță, de fapt singura lor vacanță, pentru elevii ajunși în a XII-a urmează  bacalaureatul, care a ajuns mai complicat decât admiterea la facultate. Stimați părinți elevi și profesori, vă urez un an școlar nou cu multe bucurii”, a spus primarul Francisc Boldea la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”.

Viceprimarul Cristian Galescu a participat la festivitatea de la Colegiul Național „Iulia Hasdeu”, iar președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a fost prezent, împreună cu consilierul județean Nicu Bădina, la ceremonia de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”, instituție care școlarizează copiii cu deficiență mintală.

     Mircea ANGHEL

Urmărește-ne pe Telegram și WhatsApp

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.